Bihorul ferit de inundaţii

1Comentariu
Acumularea de la Suplacul de Barcău
Acumularea de la Suplacul de Barcău
Acumularea de la Suplacul de Barcău va funcţiona până la finalizare ca acumulare nepermanentă. Video 

Joi, 17 decembrie, s-a realizat recepţia preliminară a acumulării Suplacu de Barcău. „Până la finalizarea în totalitate a lucărilor aceasta va funcţiona ca acumulare nepermanentă pentru apărarea împotriva inundaţiilor”, a precizat Dorel Dume, directorul coordonator al Direcţiei Apelor Crişuri  (DAC) Oradea. În prezent lucrările sunt finalizate în proporţie de 80%. Conform reprezentanţilor DAC Oradea valoare investiţiei se ridică la 113 milioane de lei. În momentul de faţă mai sunt de efectuat lucrări în valoare de 23 milioane de lei, pe care constructorul le va executa o dată ce vor ajunge şi banii necesari. O dată cu finalizarea lucrărilor acumularea va deveni una permanentă.

Inundaţii

Necestitatea construirii acestei acumulări se datorează indundaţiilor frecvente din zonă. Ca urmare a precipitaţiilor abundente căzute în anii 1970, 1974, 1980, 1981 şi mai recent, datorită ploilor torenţiale căzute în perioada iunie 1997 şi iulie 1998, pe cursul principal şi pe afluenţii râului Barcau s-au produs inundaţii care au provocat importante pagube materiale, dar şi pierderi de vieţi omeneşti. „În scopul atenuării undelor de viitură, asigurarea cerinţelor de apă ale diverşilor consumatori de apa din zonă, precum şi pentru mărirea gradului de siguranţă oferit de lucrările de îndiguiri şi regularizări existente pe sectorul aval, a fost considerat necesar a se realiza acumularea cu folosinţă complexă Suplacu de Barcău”, a spus Dorel Dume.

Prin realizarea acestei acumulări se realizază suplimentarea debitelor de apă potabilă şi industrială pentru oraşul Marghita, în prezent deficitar, prelevarea debitelor pentru alimentarea cu apă potabilă în sisteme centralizate a localităţilor rurale aparţinând de comunele Suplacu de Barcău, Balc, Abram şi Abrămuţ, în total 23 sate şi, eventual, şi a altor localităţi rurale din aval, dar şi reducerea pericolului de inundare în aval, prin atenuarea debitelor maxime la viituri.

Barajul  are înălţimea de circa 11 metri, lungimea la coronament de 1.725 metri şi lăţimea de şase metrii, fiind realizat din umplutură de materiale locale.

După finalizarea lucrărilor în zonă se va putea monta şi o hidrocentrală care să producă energie verde.

Simona Albinaru



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor