Bihorul, fruntaș la proiecte Start-up Nation

De Dan Birta
Bihorul, fruntaș la proiecte Start-up Nation
Circa 8.650 de planuri de afaceri vor putea primi finanţări anul acesta prin Programul Start-up Nation, restul rămânând în aşteptare.

Nu mai puţin de 19.260 de proiecte valide au fost depuse în cadrul Programului Start-up Nation, potrivit anunţului făcut luni, 17 aprilie, de Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Alte 270 de proiecte au fost înregistrate greșit sau au erori de înregistrare. „Pentru noi, faptul că au fost peste 19 mii de proiecte depuse, însumând o valoare a finanţării solicitate de aproximativ 1 miliard de dolari (3,7 mld. de lei) şi circa 45 mii noi locuri de muncă, reprezintă un important succes de etapă. Încrederea pe care ne-o acordă aceşti antreprenori arată, încă o dată, faptul că Programul Start-up Nation răspunde unei nevoi reale a mediului de afaceri autohton”, a precizat Ilan Laufer.

Distribuția punctajelor planurilor de afaceri depuse se prezintă astfel: 100 puncte – 3.983 planuri de afaceri; 95 puncte – 4.566 planuri de afaceri; 90 puncte – 4.684 planuri de afaceri; 85 puncte – 2.228 planuri de afaceri; 80 puncte – 1.542 planuri de afaceri; 75 puncte – 1.142 planuri de afaceri; 70 puncte – 558 planuri de afaceri; 65 puncte – 112 planuri de afaceri; 60 puncte – 62 planuri de afaceri; 55 puncte – 55 planuri de afaceri; 50 puncte – 94 planuri de afaceri.

„Din analiza noastră de la acest moment, reiese faptul că doar 8.653 de proiecte se încadrează în bugetul alocat pentru 2017, însă depunem eforturi pentru găsirea de soluţii care să le permită antreprenorilor cu proiecte viabile să-şi implementeze planul de afaceri, chiar dacă nu au obţinut finanţare prin program”, a explicat ministrul.

Conform datelor din acest moment, vor primi finanțare proiectele evaluate la 100 și 95 puncte și cel puțin 104 din cele 4.684 planuri de afaceri evaluate cu 90 de puncte. Restul proiectelor vor rămâne, conform lui Ilan Laufer, „în așteptare”.

Criteriile de departajare sunt: numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create în cadrul programului; numărul de locuri de muncă ocupate de persoane defavorizate/absolvenţi după anul 2012/șomeri; achiziția de echipamente tehnologice; activitatea pe care accesează programul; data și ora înscrierii în program.

Bihorul, în frunte

Judeţul Bihor se plasează pe locul şase pe ţară ca număr de proiecte depuse în cadrul programului Start-up Nation, cu 738 de proiecte. Locul întâi este ocupat de Bucureşti – 2.926 de proiecte, urmat de Cluj – 2.289 de proiecte, Timiş – 885 de proiecte, Ilfov – 781 de proiecte şi Iaşi – 770 de proiecte. Dintre cele 738 de proiecte depuse de bihoreni, 323 sunt finanţabile în limita bugetului, iar restul de 415 sunt afaceri în aşteptare. Rata potenţială de succes a proiectelor de afaceri depuse în Bihor este 43,77%, conform celor afişate de Ilan Laufer pe pagina sa de facebook.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !