Cu 402 insolvenţe în primele zece luni din acest an, judeţul Bihor se plasează pe locul trei pe ţară, după Bucureşti – 1.601 firme intrate în insolvenţă, şi Iaşi – 433. Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în primele zece luni din acest an au intrat în insolvenţă 7.344 de firme, cu 8,85% mai multe decât în perioada similară din 2016, când au intrat în insolvenţă 6.747 de firme.
Faţă de primele zece luni din 2016, numărul firmelor bihorene care au apelat la procedura insolvenţei este mai mic cu 14,10%, atunci intrând în insolvenţă 468 de firme.
Dacă avem în vedere doar luna octombrie, Bihorul este pe locul doi pe ţară, cu 51 de insolvenţe, după Bucureşti, cu 208 insolvenţe.
Rău sau bine?
Intrarea unei firme sub incidenţa Legii 85/2016 nu este neapărat un lucru rău.
„În esenţă, procedura insolvenţei are rolul de a stabiliza o societate/întreprindere, oferind timp şi un cadru legal (Legea 85/2016) bine definit pentru redresarea acesteia”, ne-a explicat Mihai Cociuba, doctor în finanţe şi specialist în fiscalitate la Prompt Insolv. „Însă în momentul în care acest fenomen este unul sistemic, înseamnă că există factori care afectează negativ climatul economic”, a adăugat acesta.
Per ansamblu, la nivel naţional, numărul societăţilor care apelează la procedura insolvenţei este unul în creştere (de peste 8%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent), ceea ce reprezintă un puternic semnal de alarmă cu privire la starea generală a economiei româneşti, este de părere specialistul.
Pe de altă parte, Mihai Cociuba a observat că datorită faptului că economia are un comportament ciclic (cu perioade de creştere, urmate de perioade de scădere economică), aceste cifre pot să reprezinte primele semnale (early warnings) cu privire la direcţia pe care economia românească o va avea în viitor.
Din păcate, creşterea numărului de societăţi aflate în insolvenţă, concomitent cu o creştere economică aşa-zis „puternică”, arată de fapt că această creştere economică nu se reflectă în situaţiile financiare ale societăţilor mici şi mijlocii.
„În ceea ce priveşte numărul ridicat de insolvenţe la nivelul judeţului Bihor, cauza poate să se datoreze numărului ridicat de societăţi mici, acestea fiind primele afectate de fluctuaţii ale lichidităţilor”, a explicat specialistul.
Mihai Cociuba atenţionează însă că „aceste date reprezintă numărul de societăţi aflate sau nou intrate în insolvenţă, însă nu ne oferă o imagine completă ca urmare a faptului că lipsesc informaţii privind valoarea activelor şi a numărului de salariaţi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!