Bihorul, locul trei la insolvente

2Comentarii
Bihorul, locul trei la insolvente
Potrivit ONRC, 202 firme la nivel naţional se aflau în luna ianuarie 2011 sub incidenţa Legii 85 din 2009, legea insolvenţei.

Bihorul ocupă locul trei cu 26 de firme intrate în insolventa în luna ianuarie, după Galaţi – 42 de firme în insolvenţă şi Bucureşti – 29 de firme.

Vasile Farc, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor ne-a explicat că insolvenţa unei firme poate fi cerută nu numai de Fisc, ci şi de partenerii care au de primit bani de la firma respectivă, dar chiar şi de societatea în cauză. „Cerând insolvenţa, societăţii respective nu i se mai calculează penalităţi şi majorări de întârziere la plata obligaţiilor”, a precizat Vasile Farc.

Pe de altă parte, reprezentantul Finanţelor bihorene spune că numărul mare de insolvenţe din judeţul Bihor reflectă numărul mare de firme existente în judeţ, multe dintre ele fără activitate.

D.B.

Taguri: , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor