Bilete, abonamente RATB scumpite

Reactualizat la:
1Comentariu
Bilete, abonamente RATB scumpite
Tarifele pentru mijloacele de transport în comun, ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti s-ar putea majora. Consilierii municipali ar putea lua în discuţie, în şedinţa de joi, proiectul care vizează scumpirea biletelor şi abonamentelor.

Potrivit proiectului de hotărâre, preţul unui bilet cu o călătorie ar urma să ajungă la 1,3 lei, faţă de 1,1 lei cât este în prezent. Şi la abonamentele nominale preţurile ar putea creşte. Astfel, un abonament pentru o singură linie ar urma să crească de la 25 la 30 lei pe lună, pentru două linii de la 30 la 35 lei pe lună, în timp ce un abonament pentru toate liniile ar ajunge la 50 lei pe lună.

În ceea ce priveşte preţul pentru abonamentele fracţionate, cele de o zi ar urma să crească până la 8 lei. Pentru abonamentele nominale valabile şapte zile, este prevăzută o creştere de la 15 la 17 lei, iar în cazul celor pentru 15 zile, de la 22 la 25 lei.

Şi preţul abonamentelor nenominale ar urma să se majoreze. Un abonament pentru o linie ar ajunge la 40 de lei pe lună, pentru două linii la 50 de lei pe lună, iar pentru cel valabil pe toate liniile, la 80 de lei pe lună.

RATB justifică majorarea tarifelor prin faptul că tarifele de călătorie din Capitală sunt sub cele practicate de regiile altor oraşe din ţară sau din Uniunea Europeană.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor