Bilete de odihna pentru bugetarii bihoreni

Bilete de odihna pentru bugetarii bihoreni

Nu mai puţin de 1.768 de bilete de odihnă sunt la dispoziţia bugetarilor bihoreni în staţiunile din România, începând din 7 iulie 2011. „Casei Judeţene de Pensii Bihor i-au fost alocate 1.263 de bilete de odihnă la mare şi 495 la munte şi în alte staţiuni”, ne-a informat Leontin Ţîrle, directorul executiv al instituţiei bihorene.

Un procent de 83,33% din numărul biletelor va fi distribuit confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional pentru salariaţii din ramurile socio-profesionale pe care acestea le reprezintă, iar restul de 16,67% pentru soluţionarea cerereilor persoanelor îndreptăţite, care nu fac parte din sindicat.

Societăţile comerciale au posibilitatea să ofere şi ele angajaţilor astfel de bilete de odihnă dacă au constituit un fond social de 2% asupra fondului de salarii, cheltuieli deductibile din impozitul pe profit, conform prevederilor Codului fiscal.

Beneficiari

„De acestea bilete de odihnă pot beneficia asiguraţii în sistemul public de pensii care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile public”, a precizat directorul CJP Bihor. De asemenea, beneficiază de bilete de odihnă şi soţul sau soţia persoanei îndreptăţite, dar şi copii persoanei îndreptăţite care au vârsta cuprinsă între 6 şi 8 ani la data eliberării biletului şi urmează cursurile unei unităţi de învăţământ preuniversitar.

Pentru a beneficia de bilet de odihnă bugetarii trebuie să facă o cerere de solicitare a biletului de odihnă. De asemenea, este nevoie de o adeverinţă eliberată de angajator din care să reiasă că acesta nu a constituit fondul social de 2% pentru bilete de odihnă şi tratament, precum şi calitatea de asigurat a solicitantului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !