Bio-carnaval la Nicolae Blacescu

De Crina Dobocan
Fructe şi legume personalizate de clasa I-a C
Fructe şi legume personalizate de clasa I-a C
A XIII-a ediţie a Festivalului Toamnei se desfăşoară din 24 septembrie până pe 2 noiembrie, axându-se pe activităţi de protejare a mediului.

Vineri, Şcoala „Nicolae Balcescu” a cuprins în „Bucuriile Toamnei” o expoziţie de fructe şi legume, un program artistic şi o paradă a legumelor şi fructelor (clasa I B), fiind desemnată prinţesa şi prinţul Toamnei.

Pinguini din vinete

Imaginaţia copiilor nu a avut limite. Ei au sculptat şi ornat legume şi fructe, realizând opere de artă vegetale. Vizitatorii au putut admira arici din struguri şi dovleci, pinguini din vinete, flori din ridichi sau personaje din poveştile îndrăgite de micuţi.

Peste 400 de elevi de gimnaziu de la „Bălcescu” şi de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” au participat cu lucrări la expoziţie.

Prichindeii de la Grădiniţele 30 şi 24 au venit în vizită la colegii lor mai mari de la Bălcescu, dar şi elevi de la şcoala Oltea Doamna, CSEI nr. 1, Colegiul Mihai Eminescu. Li s-au alăturat directori de şcoli, reprezentanţi ai Primăriei, membre ale Uniunii Femeilor, parlamentari şi dascăli.

Profesorii Ioana Klein, Mădălina Mihuţa şi Simona Vancea a jurizat lucrările, premiind aproape 300 de copii.

„Festivalul Toamnei este un proiect educaţional care se desfăşoară în şcoala noastră încă din anul 2000, iar anul acesta, a ajuns la a XIII-a ediţie. Proiectul se desfăşoară pe parcursul a trei săptămâni, iar până acum au avut loc mai multe acţiuni: plantări de flori în curtea mică a şcolii, drumeţii la Ciuperca, ecologizare în Parcul 1 Decembrie, expoziţii, tabere de creaţie alături de părinţi etc. Proiectul urmăreşte dezvoltarea creativităţii elevilor, implicarea familiilor în activitatea şcolii prin realizarea de ateliere, dar şi cunoaşterea activităţii extraşcolar”, a spus prof. Stela Tăut, coordonatoarea proiectului. Aceasta intenţionează să realizeze un material electronic şi o carte care să cuprindă lucrările copiilor.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !