Bioagricultură de Bihor

Bioagricultură de Bihor
Tinerii bihoreni care descifrează în Elveţia tainele agriculturii bihorene nu sunt lăsaţi la voia întâmplării. Ei sunt sprijiniţi să obţină un credit în condiţii foarte avantajoase şi să-şi pună cunoştinţele în aplicare.

Această experienţă nu ar fi posibilă fără sprijinul Asociaţiei Bioagricultorilor din România, respectiv al Asociaţiei Biotera. Vârful de lance al asociaţiei este primarul comunei Sălard, Nagy Miklos, vicepreşedintele bioagricultorilor la nivel naţional şi preşedinte în Bihor. În urmă cu 13 ani, Nagy Miklos a trăit o astfel de experienţă ca bursier în Elveţia. Şi asta i-a schimbat viaţa.

Sânge de chiabur

„În 1993, când am plecat în Elveţia, deţineam un atelier de tâmplărie, nu aveam legătură cu agricultura. Doar că aveam sânge de chiabur: bunicul meu a murit fiindcă nu a vrut să-şi cedeze pământul”, povesteşte Nagy Miklos.

Deşi iniţial a avut impresia că merge doar într-o excursie, timpul petrecut în Elveţia i-a schimbat gândirea şi modul de acţiune. „S-a întâmplat acolo ceva cu mine. Fiindcă atunci când m-am întors acasă parcă nu mi-am mai găsit locul. Am văzut haosul, dezastrul şi mizeria care mă înconjurau. Până atunci parcă avusesem ochelari de cal”.

Dacă până la întoarcerea lui Nagy Miklos din Elveţia pământul era considerat o povară, creditul obţinut a transformat pământul într-o sursă de existenţă şi profit. „Elveţienii nu-ţi dau un ban, dacă nu-i convingi că faci doi. Nu pot să uit lacrimile de fericire din ochii tatălui meu în momentul în care am adus prima combină şi primul tractor în curte, spune Nagy Miklos. Aveam teren, dar nu aveam bani. Cu creditul elveţian am făcut ferma. Asta i-a redat tatălui meu dorinţa de viaţă”.

Fermă ecologică

Nagy Miklos a decis să practice agricultura ecologică, fiindcă iubeşte foarte mult natura. Şi după ce a trăit o experienţă în acest sens. „Aveam un prieten care producea legume pentru piaţă. Îmi tot spunea că substanţele chimice pe care le aplică pământului nu ajung în legume, spune Nagy Miklos.

Odată am mers la el şi la un capăt de fermă am văzut nişte plante mai mici, unde mai erau şi câteva buruieni. L-am întrebat ce-i cu ele. Mi-a spus că acolo nu a pus substanţe chimice, că acolo produce pentru familie”, povesteşte preşedintele bioagricultorilor bihoreni.

Veronica Bursasiu, Horia Trifa



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !