Biserica din Deleni rămâne în judeţ

Biserica din Deleni rămâne în judeţ
DEVA – Muzeul “Astra” din Sibiu, un muzeu de talie mondială, care de cinci decenii nu face altceva decât să salveze valorile inestimabile ale culturii tradiţionale româneşti, a făcut demersuri în urmă cu doi ani, pentru a strămuta o biserică de lemn din judeţul Hunedoara.

Acest lăcaş urma să facă parte dintr-un proiect numit Ansamblul Crâng. Reprezentanţii complexului muzeal şi-au dorit foarte mult achiziţionarea lăcaşului de cult, invocând diverse motive. Enoriaşii din Deleni şi cătunele apropiate nu au vrut să renunţe la biserica lor, situaţia devenind extrem de tensionată.

 

Preotul paroh, Ioan Burza, a fost tot timpul alături de localnici, susţinând că „pentru noi, biserica are valoarea unui monument istoric, dar şi una de suflet”. Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţului Hunedoara, lucru afirmat de către directorul muzeului sibian, Corneliu Bucur, prezent la Deva, vineri, 18 ianuarie. Acesta este de părere că Direcţia Judeţeană de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara, un face nimic în acest sens şi că “probabil un ştie ce să facă”, pe când Muzeul “Astra” este instituţia care salvează monumentele tradiţiei româneşti”.

 

La întâlnirea pe care acesta a avut-o cu presa judeţeană, a fost prezent şi reprezentantul Episcopiei Aradului, preotul protopop, Alexandru Hotăran, de la care toată lumea a aflat că biserica nu va fi strămutată, problema iscată fiind închisă.

 

Sanda Bocaniciu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !