Biserica, un aliat al CJ Timis?

De Delia S. Barbu
Titu Bojin doreste sa colaboreze cu reprezentantii bisericilor din Timis
Titu Bojin doreste sa colaboreze cu reprezentantii bisericilor din Timis
„Vreau o colaborare concretă cu reprezentanţii bisericilor din Timiş”, a spus recent Titu Bojin, preşedintele CJT, iar beneficiarii acestei colaborări vor fi, conform declaraţiilor licerului judeţean, mai multe categorii de persoane.

După ce a declarat (în chiar discursul de investitură) că vrea „o colaborare concretă cu reprezentanţii bisericilor din Timiş pentru un program social pentru persoanele cu necazuri, persoane ce trebuie sprijinite”, Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş detaliază această intenţie.

„Mizez pe sprijinul Bisericii pentru că prin Biserică, sau prin sfatul preoţilor, pot avea ecou acţiunile pentru cei care se află în situaţii grele. Cred că sunt momente în care aceste persoane pot fi sprijinite de Biserică”, a spus Titu Bojin. Alături de acesta s-au aflat, atât la depunerea jurământului ca preşedinte al CJT, cât şi în primele şedinţe de consiliu, mai mulţi reprezentanţi ai cultelor din Timiş.

„Sigur că, împreună cu Biserica, putem realiza anumite posibilităţi pentru anumite categorii de oameni în nevoie”, a spus liderul CJT. Conform acestuia, cei care pot beneficia de sprijinul Bisericii sunt, în egală măsură persoanele nedeplasabile sau copiii singuri. „ Mă refer aici la cei care nu se pot deplasa – şi unde preoţii ar putea merge la ei astfel încât oamenii să poată participa la slujbe religioase -, sau la copiii singuri, ce ar putea fi luaţi pe lângă Biserici şi educaţi”, a mai spus Titu Bojin.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !