Bisturiu lăsat in coloană

4Comentarii
Bisturiu lăsat in coloană
Orădeanul Ionel Nistor îi cere unui faimos chirurg clujean 200.000 de euro şi plata unei rente viagere, acuzându-l de malpraxis fiindcă medicul i-a uitat o bucată de bisturiu în corp. Procesul a început, marţi, la Tribunalul Cluj.

Ionel Nistor, care se reprezintă singur în instanţă, a declarat, marţi, că a fost operat în 7 februarie 2004 la coloana vertebrală şi că şeful clinicii de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, Ştefan Florian, care i-a lăsat în corp lama unui bisturiu, extrasă după trei ani de medicii bucureşteni de la Spitalul Elias.

„Din cauza acestei probleme, am fost pensionat şi trebuie să fac împrumuturi la bănci pentru a-mi întreţine familia. Lama putea să îmi afecteze grav sănătatea, fiind în zona coloanei vertebrale.Dacă nu voi câştiga în instanţele din România, voi apela la cele internaţionale”, a declarat Nistor.

        Avocaţii medicului au susţinut în faţa instanţei că echipa care l-a operat pe Ionel Nistor nu poate fi acuzată de malpraxis deoarece, potrivit legislaţiei, nu medicii sunt vinovaţi de suferinţele produse pacienţilor din cauza viciilor ascunse ale aparaturii medicale.

Deocamdată, Ionel Nistor nu a precizat dacă se va îndrepta şi împotriva firmei producătoare a bisturiului în cauză.

        Următorul termen în proces a fost fixat pentru 5 februarie 2008.

Bisturiul rupt în operaţie

Ionel Nistor a fost operat în februarie 2004, la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, dupa ce o zonă din coloana vetebrală lombară a fost infectata cu stafilococul „aureus”.

În timpul intervenţiei, lama bisturiului, lungă de 4 centimetri şi lata 0,5 cm, s-a rupt, fapt consemnat în raportul de incident operator. Încercând să recupereze lama, dr. Claudiu Matei s-a înţepat la deget şi a fost internat de urgenţă la Clinica de Boli Infecţioase din Cluj întrucât orădeanul era suspect şi de hepatită.

La prima înfăţişare de la proces, Nistor l-a acuzat pe Ştefan Florian că, dupa incidentul cu chirurgul Matei, nu a continuat să caute fragmentul de bisturiu rupt. Timp de trei ani, Nistor a acuzat dureri la spate, iar la începutul acestui an şi-a făcut o radiografie la o clinică din Oradea, medicii au descoperit în zona coloanei vertebrale vârful de bisturiu.

La finele lunii martie, Ionel Nistor s-a operat din nou, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti, medicii extrăgându-i bisturiul.

„Operaţie foarte grea”

Chirurgul Ştefan Florian, fost şef al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj, a explicat că, imediat după ruperea lamei de bisturiu, a efectuat o radioscopie in interiorul operaţiei, dar din cauza celorlalte instrumente medicalefolosite la operaţie, bisturiul rupt nu a fost observat.

„Trebuie să întelegeţi că bisturiul este foarte subţire şi este din carbon. Nu cred că mi se poate reproşa cu titlu de malpraxis fracturarea lamei de bisturiu, pentru că acest fapt se datorează unui viciu ascuns al instrumentului. Pe de altă parte, am acţionat cu buna-credinţă, într-o situaţie de urgenţă, dată fiind starea septică a pacientului. Am lucrat într-o incizie de 20 de centrimetri lungime şi 12-15 cm profunzime, într-o magmă de masă musculară distrusă, mult sânge şi puroi. În aceste condiţii, identificarea unui fragment  milimetric este imposibilă.”, a precizat neurochirurgul Ştefan Florian. Medicul a mai declarat că Nistor a încercat să „cadă la pace”, cerându-i bani înainte de proces.

Asupra cazului s-a pronuntat şi Colegiul Medicilor Cluj. Acesta a decis să nu dea curs solicitării formulate de Ionel Nistor deoarece cazul nu reprezintă o culpa medicala. Ionel Nistor a contestat decizia, însă Colegiul Medicilor Cluj a rămas pe poziţii.

 

Cristian Horgos



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor