Blaga şi fiicele lui Băsescu, la Luxten

3Comentarii
Blaga şi fiicele lui Băsescu, la Luxten
Luxten Bucureşti, firmă „mamă” pentru Luxten Oradea, a mai avut pe statul de plată nume grele asociate Partidului Democrat. Astfel, pe fondul unor scandaluri de presă legate de contractele şi licitaţiile dintre Luxten şi Primăria Bucureşti au ieşit la iveală nume grele.

Actualul senator Vasile Blaga, originar din Bihor, ne-a confirmat că a fost consilier al directorului general al firmei Luxten în perioada 2002 – 2004.

„Fiecare munceşte pentru o pâine unde consideră şi unde este apreciat. Angajarea domnului Mircea Matei la Luxten Oradea a fost opţiunea personală a dânsului. Nu am niciun merit şi nu am fost consultat de nimeni pe această temă”, ne-a declarat marţi fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga.

Conform unor surse neoficiale, Vasila Blaga ar fi fost salarizat la Luxten Bucureşti cu un venit de 700 de euro.

De asemenea, presa bucureşteană a mai avansat ideea că Elena Băsescu a fost angajată a societăţii, circa doi ani de zile, cu un salariu de 8.000 de euro pe lună. Deşi reprezentanţii Luxten au negat acest fapt,

invocând confidenţialitatea contractelor, au mai apărut informaţii că Ioana Băsescu ar fi avut un

contract de parteneriat  cu Luxten pe probleme juridice în valoare de 25.500 de euro lunar.

  • Blaga şi fiicele lui Băsescu, la Luxten
  • Cristian Horgos



    3Comentarii

    Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

    inca 1000 caractere ramase

    Citiți principiile noastre de moderare aici !

    versiunea HTML a comentariilor