BNR face ordine pe piata IFN

Institutiile Financiare Nebancare (IFN) vor fi ghidate dupã reguli noi în activitatea lor. În acest sens BNR a elaborat o serie de norme (având la bazã Ordonanta 28 din 2006) cãrora IFN-urile trebuie sã se adapteze.

Obligativitatea subscrierii unui capitalul minim de 200.000 de euro – echivalent în lei, notificarea si înscrierea în registrele general, special si de evidentã sunt prezentate pe larg cu termene si date precise pe site-ul Bãncii Centrale. În temeiul prevederilor OG 28/2006, BNR a publicat lista entitãtilor care prin activitatea de creditare desfãsuratã intrã în categoria IFN-urilor.

„Publicarea listei are drept scop facilitarea reorganizãrii entitãtilor potrivit prevederilor legale iar înscrierea în aceastã listã nu echivaleazã cu înscrierea în registrele ce vor fi deschise si tinute de Banca Nationalã a României”, ne-a informat Florica Florutiu, directorul Sucursalei Bihor a BNR. Lista este structuratã în 6 sectiuni, corespunzãtor activitãtilor de creditare prevãzute la art.7 din Ordonantã.

IFN-uri

Sectiunea întâi cuprinde 46 de IFN-uri care desfãsoarã activitãti de creditare (credite de consum , ipotecare, imobiliare, microcredite, etc.). A doua sectiune contine 278 de entitãti care desfãsoarã leasing financiar, iar sectiunea a treia este compusã din cinci IFN-uri care desfãsoarã activitãti de creditare reprezentând „Emitere de garantii si asumare de angajamente, inclusiv garantarea creditului”.

Categoria a patra cuprinde 1.164 de entitãti care desfãsoarã activitãti de creditare „cu primirea de bunuri spre pãstrare” – casele de amanet. Sectiunea cinci este formatã din entitãtile care acordã credite pentru membrii unor asociatii fãrã scop patrimonial – CAR-urile în numãr de 3.308. În sfârsit, ultima categorie este reprezentatã de douã entitãti care desfãsoarã alte forme de acordare de credite.

„Scopul elaborãrii si aplicãrii acestor norme este mentinerea stabilitãtii financiare. Asigurarea unor conditii echivalente pentru IFN-uri cu cele ale institutiilor bancare. Cu alte cuvinte, toate trebuie supuse acelorasi regului”, a subliniat Florica Florutiu.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !