Boala lunga, moarte sigura

1Comentariu
Boala lunga, moarte sigura
Subiectul închiderii a jumătate dintre spitalele româneşti şi transformarea lor poate în alte unităţi cu specific medical, plus comasarea internărilor în spitalele mari dospeşte de ani de zile în minţile din Sănătate şi nu doar.

Acum însă, acest subiect transpare acut pe fondul reducerii bugetului la internari, a înmulţirii azilelor de bătrâni şi a unor disponibilizări ce vor urma curând în sistem.

Soluţia eficientizării cu succes a Sănătăţii bihorene este, în opinia mea şi a mai multor factori cu implicare în medicina bihoreană, transformarea spitalelor din judeţ în ambulatorii (nu doar în azile pentru bătrâni, aşa cum ar urma să devină 71 de spitale din ţară, dintre care două în Bihor). În acest fel, oamenii din judeţ nu ar mai veni, ca acum, până la Oradea, pentru analize banale, ci le-ar putea face în localităţile mari din Bihor, iar când au o problemă gravă medicală, ar intra pe fir serviciile de urgenţă (în Bihor sunt trei servicii medicale de urgenţă şi încă mai urmează să apară).

Pacientul grav ar fi rezolvat în timp util la spital, la Oradea şi ar ajunge sănătos mai repede acasă iar spitalele orădene nu ar mai trebui private de banii pe care îi merită fiindcă s-ar reduce cheltuielile de regie, de personal, de investiţii aiurea şi nu s-ar mai da de două ori sume pentru aceeaşi afecţiune, la acelaşi pacient, care e internat într-un spital din judeţ, dar apoi ajunge să fie tratat tot la Oradea.

Doar că, pentru acest lucru, ar fi nevoie ca mai mulţi factori de decizie să lase orgoliile şi interesele proprii deoparte şi să coopereze bine (Primăria, Consiliul Judeţean, Prefectura, Ministerul Transportului, al Sănătăţii, al Administraţiei etc). În Bihor s-ar impune astfel trei lucruri esenţiale:
1 – un ambulatoriu integrat, în incinta spitalului de pe deal, fiindcă ar fi mai eficient decât e acum policlinica de pe Louis Pasteur;
2 – plată mai consistentă pentru cadrele medicale ce lucrează la toate ambulatoriile;
3 – refacerea drumurilor judeţene şi comunale, pentru a înlesni accesul echipajelor de urgenţă spre pacienţii din orice cătun din judeţ.
În caz contrar, e posibil ca boala lungă (subfinanţarea serviciilor medicale şi tergiversarea luării unor astfel de măsuri radicale) să ducă la moarte sigură (colaps în sistemul medical).

Otilia Şandor



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor