Bocitoarele din Ţinutul Pădurenilor

3Comentarii
Bocitoarele din Ţinutul Pădurenilor
CERBĂL – Ţinutul Pădurenilor este unul dintre locurile unde bocitoarele participă şi acum la ritualul înmormântării. Toate sunt bătrâne, trecute de 70 de ani, şi încearcă din răsputeri să menţină viu acest obicei.

Una dintre acestea este Valeria Oneşan, de 76 de ani, care de la vârsta de zece ani, e bocitoare. Oamenii locului cred că este bine ca mortul să fie dus la groapă cu cântecele transmise din generaţie în generaţie, însă nimeni nu ştie de ce este nevoie de bocitoare. Valeria Oneşan povesteşte că este bocitoare de când se ştie. „Am început să cânt la înmormântări de la zece ani. Iar cântecele le-am învăţat de la mama şi bunica mea, care erau tot bocitoare. Dar nu orice femeie poate fi bocitoare. Trebuie să ai voce şi să-ţi placă să jeleşti”, spune bătrâna. Femeia povesteşte că pe vremuri era de neconceput ca cineva să fie înmormântat fără să respecte tradiţia. Exista un cor al bocitoarelor. Acestea cântau în fiecare seara de privegi şi până pleca mortul din curte. Apoi trei zile boceau la mormânt. Valeria mai spune că preotul era cel care făcea versuri în care se vorbea despre viaţa persoanei decadate. În timpul priveghiului se boceşte, mai ales la începutul serii. Se boceşte pentru a alina durerile şi pentru că “aşa-i frumos”. Se intensifică lamentaţiile atunci când în camera unde se află mortul intră prieteni apropiaţi şi rudele. Conţinutul bocetelor e diferit, în funcţie de vârsta decedatului, de gradul său de rudenie, precum şi de purtarea sa în viaţă. La moartea unui copil, vestită numai de clopotul mic de la biserică, boceşte numai mama sau o femeie ce cântă în numele ei jalea pierderii fiinţei pe care a adus-o pe lume. Dacă moare gospodarul, stâlpul casei, atunci se ştie ce se va întâmpla: „copiii nu vor avea cui să se jelească” şi „n-a avea cine să le ţină parte”. „De-i călca din piatră-n piatră,/Din străin nu-i face tată”. În serile de priveghi se cheamă şi preotul care face o slujbă.

„Legarea” căsătoriilor
Valeria povesteşte că există şi astăzi unele persoane care practică vrăji legate de mort. Este obligatoriu în sicriu să fie puse toate obiectele care s-au întrebuinţat la pregătirea toaletei decedatului: pieptenele, acul şi aţa rămasă de la cusut, obiectele de ras. Dar nu întotdeauna se respectă aceasta, obiectele fiind de multe ori sustrase, chiar de rudele apropiate în scopul efectuării unor vrăji. „Dacă ai acul şi aţa folosită la mort şi coşi ceva cât de puţin în hainele unei persoane, fără ca persoana respectivă să ştie şi zici: aşa cum nu mişcă mortul, aşa respectiva persoană să nu se poată însura (sau mărita) cu cealaltă persoană, atunci acela nu se mai poate căsători”, spune Valeria.

Mihaela Tămaş



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor