Bodea – ce-i in gusa si-n capusa

Cristian Bodea
Cristian Bodea
Fostul şef de cabinet al senatorului Cornel Popa e noul director de cabinet al preşedintelui Cornel Popa.

Cristian Bodea este un vechi membru PNL, activ în campaniile electorale ale partidului, cu un rol proeminent îndeosebi în campania Alianţei DA PNL-PD din 2004, când a îndeplinit şi rolul de purtător de cuvânt al defunctei alianţe ce l-a propulsat pe Traian Băsescu în fruntea statului.

Dacă atunci era purtător de cuvânt al alianţei din care făceau parte şi liberalii, nu acelaşi lucru se poate spune şi acum despre Bodea. Dimpotrivă.

Blogger tăios

Recent, Cristian Bodea s-a remarcat printr-o serie de critici pe care i le-a făcut în public co-preşedintelui USL Bihor, Ioan Mang. Pe Facebook şi pe blogul său, Bodea a înfierat atitudinea lui Mang, făcându-l pe acesta chiar trădător, deoarce liderul PSD Bihor a fost cel care a impus menţinerea UDMR în coaliţia de guvernare de la Consiliul Judeţean. Bodea ar fi dorit ca USL să conducă singură Oradea şi Bihorul, fără să facă alte alianţe. Reacţia lui Mang, care a spus că şi-ar da afară şeful de cabinet, dacă acestia şi-ar permite să-l critice în public pe aliatul său politic, l-a înverşunat şi mai tare pe Bodea.

Spicuim din rândurile scrise de liberal vineri, 13 iulie, pe blogul său: „De ce îl deranjează pe domnul Mang cuvintele ”trădare” și ”trădător”?! De ce se supără domnul Mang că eu am curajul să îi spun în față aceste lucruri în numele colegilor din PNL Bihor?! De ce se miră domnul Mang că Popa nu îl dă afară pe Bodea, cum ar face Măria sa cu oricine care ar îndrăzni să gândească și să vorbească liber în partidul lui?! Ei bine, domnul Mang ar fi bine să învețe să se teamă de mușcătura mea, asemeni multor altor politicieni care mi-au intrat în vizor în acești 12 ani ca purtător de cuvânt al PNL Bihor. Și mai e un lucru care trebuie să îi intre bine în cap: Cristian Bodea nu-i Ana-Maria (secretara PSD Bihor – n.r.)! (…) Mang și Kiss să înțeleagă că eu nu scriu la comandă!”.

Reamintim că în Oradea, USL a trecut UDMR în Opoziţie, dar la Consiliul Judeţean Cornel Popa nu a reuşit acelaşi lucru, din cauza poziţiei aliatului său din USL, Ioan Mang. CJ Bihor va fi condus şi următorii patru ani cu UDMR într-o poziţie de putere, deoarece mulţumită lui Mang, Kiss Alexandru şi-a păstrat funcţia de vicepreşedinte.

Până la altă decizie, Ioan Mang şi Kiss Alexandru vor avea aceleaşi atribuţii în cadrul CJ Bihor ca şi în mandatul trecut. Kiss se va ocupa în continuare de Direcţia Tehnică, iar Mang preia de la fostul vicepreşedinte, Dumitru Voloşeniuc, Direcţia Economică.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor