Bodea de la Judeţ cere modificarea creştină a Constituţiei

De Călin Corpaş
5Comentarii
Bodea de la Judeţ cere modificarea creştină a Constituţiei
Vicepreşedintele ALDE de la Consiliului Judeţean militează pentru redefinirea familiei în sensul dorit de Coaliţia pentru Familie şi anunţă un acord cu Primăria Oradea pentru Biblioteca Judeţeană.

„Modificarea Constrituţiei este un demers sănătos, pentru un popor care ne ţinem creştin”, afirmă vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Traian Bodea (ALDE), care îşi doreşte ca familia să fie redefinită în Constituţie ca fiind o uniune între un bărbat şi o femeie. Mai mult, Bodea vrea ca şi celelalte partide să iasă public şi să susţină această modificare.

„Eu cred că familia poate să procreeze, să nască copii, să ducă mai departe viitorul naţiunii şi omenirii – construit într-o anumită formă de Dumnezeu şi nu cred că avem noi dreptul să aducem modificări”, spune Traian Bodea, creştin penticostal. Acesta se bucură pentru faptul că 3 milioane de român au semnat petiţia Coaliţiei pentru Familie, ceea ce îi arată că „România mai are o viziune sănătoasă despre familie”.

Co-preşedintele ALDE Bihor spune că se va implica personal pentru ca referendumul ce se doreşte să fie organizat în această toamnă să îndeplinească prezenţa necesară pentru validare, stabilită de lege la minimum 30%. Bodea: „Ne defineşte ca viitor al României, făţă de o minoritate pe care, chiar dacă o acceptăm, nu putem să le acceptăm devierile pe care le au. Nu aş vrea să văd că se duc la biserică doi bărbaţi, pentru o cununie creştină. Nu există lucruri mai importante decât natalitatea, familia, credinţa. Avem nevoie de familii sănătoase şi copii crescuţi în familii sănătoase”.

Sediile Bibliotecii rămân pe loc

În altă ordine de idei, vicepreşedintele Bodea a anunţat că s-a ajuns la o înţelegere între Consiliul Judeţean şi Primăria Oradea, pentru filialele Bibliotecii Judeţene din Oradea, ce stau în spaţiile deţinute de Primărie. Astfel, pentru filiala din Piaţa 1 Decembrie, CJ Bihor s-a angajat să refacă faţada în maximum un an, iar contractul de folosinţă s-a semnat pe zece ani.

În schimb, pentru filialele Bibliotecii din bulevardele Decebal şi Dacia contractul de comodat va fi înlocuit cu o chirie. „În Decebal şi Dacia vom plăti o chirie 3,69 lei/mp/lunar. Mă bucur că prin comunicare am putut să ajungem la un consens benefic pentru cititori. Văd că atunci când se doreşte, între CJ şi Primărie se pot atinge obiective – vezi votul pentru proiectul strategic judeţean pe sănătate. M-am mirat că liberalii nu au fost ieri de acord cu spaţiul pentru AJOFM, ceea ce aduce deservicii Municipiului, deoarece este o investiţie de 2 milioane de euro pentru care se plăteşte impozit şi se angajează din Oradea. Măsurarea forţei de muncă ar fi un lucru extraordinar, având în vedere că se fac facultăţi, studii, care de multe ori nu sunt în concordanţă cu piaţa, cu cererea”, afirmă Bodea, referindu-se la proiectul pentru care Consiliul Judeţean vrea să ajute AJOFM – Forţele de Muncă cu un teren, pentru realizarea din fonduri transfrontaliere a unui centru de cercetare pentru piaţa forţei de muncă.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor