Body painting caritabil

Body painting caritabil
Conform aşteptărilor, la evenimentul caritabil organizat de Cătălina Burlo la Club Fashion Lounge a venit un număr mare de persoane care prin achitarea taxei de participare au reuşit să-i redea speranţa lui Vlad.

„Am pus mult suflet în aceasta prezentare şi m-am dăruit atât sufleteşte cât şi financiar pentru că fetele au fost pictate cu vopsele speciale de body painting pentru a nu le fi afectată pielea şi pentru a avea siguranţa că atât culoarea cât şi durabilitatea picturii sunt calitative”, spune Cătălina. Club Fashion Lounge din Oradea a găzduit evenimentul cu scopul de a-l ajuta pe Sebastian Vlad Bodiu , care este elev in clasa a-XI-a la Colegiul Naţional Iosif Vulcan. Vlad a fost diagnosticat în toamna trecută cu cancer osos .

Mai exact o tumoră sacroiliacă şi coxofemurală stângă foarte mare. În perioada 10- 15 aprilie Vlad este programat la o clinica din Bologna pentru operaţia de extirpare totală a tumorii şi de reconstrucţie osoasă. Operatia costa 30000 euro din care 9000 euro vor fi asigurati de stat .Prezentarea de body painting a fost un succes şi toti cei prezenţi s-au arătat foarte mulţumiţi . „Am reuşit să strângem 900 lei , bani care au ajuns deja la Vlad . Am fost la Vlad, care se află în spital sub tratament chimioterapeutic. Vlad era slăbit , nu se simţea bine având în vedere momentele prin care trece de când a fost diagnosticat cu cancer osos. Am ramas foarte plăcut impresionată de optimismul , simţul umorului şi frumosul zâmbet de pe buze la care ma bucur enorm că nu a renunţat. Vlad este un exemplu de ceea ce înseamnă să lupţi pentru a tţumesc cosmeticianei Ramona Zbarce , de la Doria pentru ca a asigurat machiajele feletelor ”, a spus Cătălina.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !