Bodyguardul discotecii, bătut

1Comentariu
Bodyguardul discotecii, bătut
Buduslău – Opt tineri bihoreni care l-au agresat pe bodyguardul unei discoteci din Buduslău au fost depistaţi luni de poliţişti.

„Poliţiştii din Buduslău au fost sesizaţi sâmbătă noaptea că la discoteca din localitate a avut loc o altercaţie în cadrul căreia agentul de pază al localului, marghiteanul C.I. (20 ani), a fost agresat de un grup format din opt necunoscuţi.

În urma altercaţiei victima a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internată în spital”, precizează subinspectorul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din municipiul Marghita şi de la posturile arondate, alături de poliţiştii Detaşamentului de Intervenţie Rapidă, luni au fost depistaţi cei opt scandalagii ca fiind V.Z., V.A., N.I., V.Z.K., V.S., H.K., H.L., N.L.J., cu vârste cuprinse între 17 şi 27 ani, din localităţile Buduslău şi Albiş.
„Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi vătămare corporală, urmând ca, în funcţie de rezultat şi de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor suferite de victimă, să fie luate măsurile impuse de lege”, mai spune subinspectorul Alina Dinu.

Ovidiu Morcan



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor