Bojin dupa a doua intalnire cu parlamentarii: “Am sperante mai mari”

De B.A.M.
Titu Bojin a ieşit plin de optimism de la întâlnirea cu parlamentarii
Titu Bojin a ieşit plin de optimism de la întâlnirea cu parlamentarii
Prima intalnire a autorităţilor locale şi judeţene cu parlamentarii de Timiş s-a încheiat dezastruos. Doar un singur proiect, cel de construcţie a Corpului B de la Spitalul de Copii din Timişoara, a intrat în bugetul naţional, pe ultima sută de metri. După a doua întâlnire, autorităţile locale şi judeţene încă speră că proiectele importante pentru Timişoara şi Timiş vor găsi finanţare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a ieşit plin de optimism de la întâlnirea cu parlamentarii care a avut loc vineri, la Palatul Administrativ. Asta deşi în urmă cu o lună, la prima întâlnire, s-a întocmit o listă cu 14 proiecte majore pentru Timişoara şi judeţul Timiş, din care doar unul a primit finanţare în bugetul naţional.

“Am prezentat tot ce avem în gând atât din punct de vedere al Consiliului Judeţean Timiş, cât şi al Primăriei Timişoara, în acest an. Eu sunt bucuros că sunt la această întâlnire 16 parlamentari din 23 cât are Timişul (…) şi cred eu că aceste întâlniri le vom permanentiza în fiecare lună, cu dorinţa de a găsi sprijin la nivel naţional. (…) Fiecare dintre parlamentarii care au posibilitatea de a discuta la un minister, fiţi siguri că se vor duce. Şi îi voi trage şi eu de mânecă să se ducă acolo unde au tangenţă cu ministrul respectiv. (…) Am promisiunea, clară, pentru proiectele în derulare că se vor asigura fonduri mai mari decât aţi văzut în buget. Am speranţe mai mari, pentru că ştim deja cu cine putem discuta, pe ce ne putem baza”, a declarat Bojin.

Concret, autorităţile timişorene şi timişene au cerut sprijin parlamentar pentru finanţarea centurii ocolitoare a Timişoarei, construcţia centrului intermodal şi pentru continuarea autostrăzii.

“Discutăm la ora actuală de centrul inermodal cu care ne-am tot mișcat și cu care suntem cu actele în ultima linie. Putem să trecem la cumpărarea terenurilor în zona aeroportului. Și pentru care trebuie doar o semnătură de la Ministerul Transportului care să o primit pentru a putea să demarăm acest proeict. Avem centura Timișoarei pe partea de sud, pe care putem de asemenea, cu simplă semnătura din cadrul Ministerului, se pot demara lucrările pe partea de sud. Tronsonul de autostradă de la Remetea se va construi, chiar dacă a fost contestat. Eu sper că în anul acesta va fi finalizat. Şi, dacă va fi finalizat şi tronsonul de la Nădlac la Arad, vom avea posibilitatea de a ieşi în Europa”, a mai spus Bojin.

În ceea ce priveşte proiectul care a primit deja finanţare în bugetul naţional, cel de construcţie a Corpului B de la Spitalul de Copii din Timişoara, preşedintele CJ Timiş a afirmat că Primăria Timişoara va contribui cu un milion de lei, iar Consiliul Judeţean Timiş cu 500.000 de lei.

“Nu a fost nimeni contra construcţiei Corpului B de la Spitalul de Copii (…) Noi urmează să punem în buget partea noastră de finanţare. Cinci milioane s-au primit de la bugetul naţional. Probabil că va fi un milion de la Primăria Timişoara şi 500.000 de lei, în primă fază, de la Consiliul Judeţean Timiş”, a concluzionat Bojin.

Optimismul preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş nu a fost împărtăşit şi de parlamentarii opoziţiei. Deputatul democrat-liberal Cornel Sămărtinean a afirmat că propunerile sunt superficiale şi nu generează locuri de muncă.

“Eu mă bucur ori de câte ori administraţiile locale şi judeţene invită senatorii şi deputaţii la genul acesta de întâlniri. Mi-aş dori ca genul acesta de întâlniri să fie un pic mai frecvente şi mai consistente. Vreau să vă spun că la întâlnirea de astăzi (vineri – n.r.) propunerile au fost foarte superficiale. Sunt propuneri care nu generează locuri de muncă în Timişoara, nu generează proiecte adevărate pentru Timiş şi Timişoara. E inadmisibil că a doua oară Aeroportul Timişoara nu se regăseşte pe lista priorităţilor acestui judeţ. Or ştim foarte bine că ne dorim o mică Vienă, un oraş de cinci stele. Atunci să fie şi un aeroport pe măsură, un complex sportiv pe măsură, să fie o gară ca pentru un oraş de cinci stele”, a afirmat Sămărtinean.

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !