Bolid furat din Italia

10Comentarii
Bolid furat din Italia
Poliţistii de frontieră au depistat, în Oradea, un autoturism de lux BMW X6 furat din Italia.

În penultima zi a anului trecut, poliţistii de frontieră bihoreni în colaborare cu ofiţerii de legătura din cadrul Punctului de Contact Oradea au identificat, în municipiu, un autoturism de lux marca BMW seria X6 despre care se deţineau date că a fost furat din Italia la începutul lunii Decembrie 2009. Deţinătorul autoturismului, G.C., un orădean de 21 de ani, a fost invitat la sediul I.J.P.F. Bihor pentru verificări. Din declaraţiile tânărului a rezultat faptul că autoturismul a fost achiziţionat din Italia, de o rudă apropiată a acestuia, contra sumei de 30.000 euro. Totodată G.C. susţine că nu ştia că maşina în cauză este furată. Având în vedere cele constatate poliţiştii de frontieră bihoreni au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de furt calificat, iar autoturismul, în valoare de 50.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul sediul I.J.P.F. Bihor. Cercetările continuă pentru stabilirea vinovaţiei tuturor persoanelor implicate.

Alexandra Borz



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor