Bolnav psihic pe acoperiş, în centrul Oradiei

Bolnav psihic pe acoperiş, în centrul Oradiei
Pompieri, poliţişti şi medici psihiatri şi de la Ambulanţă au făcut marţi dimineaţă echipă pentru a coborî un bolnav psihic de pe acoperişul locuinţei nr. 4 de pe Strada Nicolae Iorga din Oradea.

După ore de negocieri, intervenţia şefului Poliţiei bihorene, comisar-şef Liviu Popa, a fost decisivă pentru salvarea bolnavului şi reluarea normală a ordinii publice şi a traficului rutier.

„Şi colonelul Emil Avrămuţ din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Crişana» a încercat să-l convingă pe orădeanul J.G. (51 ani) să coboare pe scara pompierilor. Operaţiunea s-a finalizat în cele din urmă cu succes, bărbatul fiind luat de pe acoperiş la ora 12:48, de către poliţişti şi pompieri, şi preluat imediat de către Ambulanţă”, declară ofiţerul de presă al ISU Crişana, lt. Camelia Roşca.

Fost muncitor la IPPS înainte de Revoluţie, orădeanul de origine slovacă a suferit un accident în urma căruia i s-a descoperit în 1990 afecţiunea psihică, fiind apoi internat la Spitalul de Neuropsihiatrie. Dat fiind că în ultima perioadă a mai suferit crize violente de schizofrenie faţă de vecini, bărbatul a fost ieri reinternat. Dacă va fi externat la cererea familiei, vecinii sunt hotărâţi să ceară muncipalităţii evacuarea sa din locuinţa închiriată de la Primărie.

A doua salvare

Detasamentul 2 de Pompieri Oradea a intervenit marţi seară la încă o misiune de salvare a unui orădean în vârstă de 55 ani, bolnav. „Solicitaţi marţi prin intermediul numărului unic de urgenţă 112 la ora 20:20 de către un vecin, echipajele de pompieri au descins, prin bucătăria apartamentului alăturat, în locuinţa situată pe str. Mihail Sadoveanu , nr.2, et. 4., a cărei uşă era blocata. Pompierii l-au găsit pe proprietar întins pe jos, şi în imposibilitatea de a se ridica din cauza unor probleme de ordin medical. ”, mai informează lt. Camelia Roşca

Victima a fost preluată de echipajul SMURD şi trasportată de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean.

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !