Un semnal de alarmă extrem de serios este tras în privința câtorva sute de bihoreni care au afecțiuni neurologice sau/și psihice, nedeplasabili, și care nu au acces la servicii medicale de neurologie, respectiv psihiatrie.
Sunt sute de bolnavi
Fostul director al fostului Spital de Neuropsihiatrie Oradea, dr. Gheorghe Oros, care activează acum intens ca medic psihiatru în cadrul unei asociații de profil orădene („Crucea albă”), a inițiat demersuri la Ministerul Sănătății și la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar fără sorți de izbândă.
Medicul cere să fie introduse consultațiile de neurologie și cele de psihiatrie în contractul-cadru pe acest an, care tocmai este în lucru la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Doctorul nu cere bani pentru medicii neurologi și psihiatri, ci doar să nu plătească bolnavul consultația, adică solicită decontarea consultațiilor, pentru ca bolnavii neuropsihic care nu pot merge pe picioarele lor din varii motive să primească servicii medicale de neurologie, respectiv de psihiatrie, la domiciliu.
În prezent, acești bolnavi ajung la spital doar dacă anunță că au o urgență, altfel sunt puși la plata consultației.
Doar ciocan, diapazon și stetoscop
Medicul spune că, spre deosebire de alte specialități, consultațiile de neurologie și psihiatrie nu ar implica costuri în plus nici măcar pentru aparatură: „Noi nu avem nevoie de aparatură, ne ajung ciocanul, diapazonul și stetoscopul”.
Dr. Oros spune că, oricum, acest tip de consultație (la Neuro-Psihiatrie) e prevăzut în pachetul de bază, așa încât nu ar fi chiar imposibil de introdus acum în contractul-cadru pentru 2019 pe care îl lucrează acum CNAS.
În prezent, la centrul de la Cadea sunt cam 50 de bolnavi nedeplasabili, la Philadelphia – alți 35, și alte câteva zeci de pacienți, toți nedeplasabili și tot cu boli neuropsihice, sunt la Bratca, Santău, Tileagd, Salonta, Șoimi etc. Niciunul dintre ei nu poate ajunge să fie consultat periodic, așa cum ar trebui, și să i se prescrie tratament adecvat la Neurologie și Psihiatrie, întrucât nu sunt deplasabili din diverse motive, singura soluție fiind consultațiile la domiciliu.
Ultimul demers făcut de dr. Oros este către Colegiul Medicilor Bihor, organism de la care încă se așteaptă răspuns.
Afecțiunile neurologice și îndeosebi cele psihice au explodat în ultima decadă pe plan mondial, nu doar la noi. Tot mai mulți oameni, indiferent de statutul social, pregătirea intelectuală etc., ajung să sufere de câte o afecțiune psihică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!