Bolnavii psihici, alfabetizaţi

Bolnavii psihici, alfabetizaţi
Cu un buget pe jumatate cât are alocat Spitalul de Neuropsihiatrie, capii Centrului Medico-Social din Nucet fac minuni. În conditiile în care numarul de paturi din cele doua institutii este comparabil. Si chiar daca centrul are nevoie de sapte medici pshihiatri si dispune doar de unul.

Singurul medic pshihiatru din Centrul Medico-Social, doctorul Gheorghe Bolovan, este multumit de standardele la care traiesc si sunt tratati bolnavii aici.
Pâna nu cu mult timp în urma, bolnavii pshihici de la Nucet faceau obiectul reportajelor despre încalcarea drepturilor omului, mai ales din cauza conditiilor inumane în care erau spitalizati. „Am pornit de la situatia în care nu aveam nici o linie de garda si nici un medicament specific pentru acesti bolnavi, spune doctorul Bolovan. În opinia mea, numai transformarea spitalelor în centre medico-sociale poate sa ne aduca pe linia de plutire”. Directorul Livia Chira a reusit sa-i convinga pe sponsori sa investeasca în spital. Începând cu scaune, lenjerie si terminând cu gresie, paturi si mobila. Terapie prin arta

Cea mai mare realizare pentru bolnavii pshihici din Nucet este construirea Casei de reabilitare Christiane, parte a Centrului Medico-Social. Locatarii de aici traiesc în conditii occidentale. Directorul Livia Chira a reusit sa convinga Fundatia germana Alsterdorf sa-si întoarca fata catre Nucet, dupa ce nemtii aveau impresia ca institutiile de profil din Bihor sunt gauri negre. Acum, Casa Christiane este subiect în presa germana despre ceea ce înseamna îngrijirea bolnavilor pshihici.

Locul preferat al locatarilor de la Casa Christiane este atelierul de pictura. Adevarate minuni ies din mâinile acestor oameni, carora nimeni nu le acorda pâna acum vreo sansa. Poate de aceea ei îi spun directorului Livia Chira, simplu, „mama”. Sabina coase goblen, iar Mariana tese covoare. Valentin este DJ si atunci când vor, locatarii de la Christiane merg la discoteca din incinta.

„Când sunt foarte agitati, acesti copii ai mei picteaza totul în negru. Dar majoritatea lucrarilor lor sunt viu colorate, de aceea cred ca se simt fericiti”, ne marturiseste Livia Chira. Vaze de flori, masti, suporturi pentru lumânari, toate sunt valorificate pentru a spori resursele de la Casa Christiane.

Locuinte protejate

În baza parteneriatului încheiat cu Fundatia Alsterdorf, vor fi achizitionate în Oradea patru apartamente, prin intermediul carora se va încerca integrarea bolnavilor în societate. „Deja prima locuinta a fost achizitionata. Bolnavii cu performante bune din cadrul Casei de reabilitare Christiane sunt supravegheati de asistentii sociali în aceste case protejate, spune Livia Chira, directorul Centrului Medico-Social.

Patru bolnavi locuiesc acolo. Încercam sa le gasim un loc de munca, îi trimitem la cumparaturi, vrem sa aiba o viata normala”. Pentru a-i pregati pentru viata din locuintele protejate, directorul Livia Chira a conceput pentru bolnavii de la Casa Christiane un program de alfabetizare. Directorul Chira a facut în acest sens demersuri la Inspectoratul Scolar Judetean. „Chiar la Casa Christiane vrem sa facem o sala de curs, voi procura o tabla si un calculator.

Acesti oameni, chiar daca au peste 18 ani, trebuie sa poata sa-si scrie numele si sa-si numere banii”, spune Livia Chira. Experimentul a reusit cu un bolnav aflat în locuinta protejata din Oradea care, desi are 30 de ani, merge acum la scoala în clasa I.

Bursasiu Veronica

 

Taguri: