Primarul Oradiei a votat duminica, la ora 9:00, la secţia de la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”. Primele cuvinte ale primarului Ilie Bolojan la ieşirea din incinta secţiei de vot au fost: „Am votat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu”. A urmat motivarea.
„Sunt logici ce ţin de bun-simţ nu de coloratură politică. Un stat măcinat de conflicte politice este un stat care nu are timp pentru problemele oamenilor. Traian Băsescu a dovedit în cei opt ani de când este preşeidnte că are o fire conflictuală, după cum chiar a şi recunoscut uneori. Cu stilul lui caracteristic, Traian Băsescu ar prelungi starea de tensiune la nivel de vârf, iar energiile celor care conduc statul vor fi concentrate pe asta în loc să fie canalizate pentru rezolvarea problemelor economice”, a apreciat edilul-şef al Oradiei.
Bolojan a mai avansat încă un argument anti-Băsescu, dedicat orădenilor.
Criză, dar ANL-uri goale
„Interesul legitim al administraţiei locale e să aibă parteneri în Guvernul României. Interes în sensul că să fim trataţi normal, nu preferenţial. E de înţeles că trebuie să strângi cureaua în perioade de criză. Însă e anormal să tai din pensii ca să construieşti blocuri ANL în localităţi fără utilităţi, ca în Mişca sau Sălard, sală de sport la Petrileni şi bazin de înot la Botoşani, unde nu există o echipă de performanţă. Am fi dorit şi noi o sală de sport lângă Lotus Center, sau la o şcoală din Nufărul, fiindcă sigur ar fi fost plină. Sau să le fi făcut în Braşov sau în Aradul lui Falcă. Dar nu să se îngroape bani în edificii nefolosite. Oradea are nevoei de noi proiecte, pentru realizarea cărora avem nevoie de miniştri care să judece şi în funcţie de priorităţi, nu doar de preferinţe politice. Revenirea lui Băsescu ar fi o premisă pentru revenirea miniştrilor săi, gen Elena Udrea, de care ne-am lămurit”, a mai spus Bolojan.
Pe de altă parte, Ilie Bolojan s-a ferit să dea un pronostic privind prezenţa la urne, apreciind că, din păcate, „a scăzut foarte mult nivelul dialogului politic”.
„E important ca lumea politică şi nepolitică să poată dialoga şi a doua zi după alegeri. De pildă, dacă primarul Oradiei e în război total cu prefectul sau cu preşedinteel Consiliului Judeţean, s-ar putea să nu mai primească avize pentru o serie de proiecte. Oricum, s-ar putea ca unii orădeni să nu meargă la vot şi datorită scăderii nivelului dialogului politic. După cum s-ar putea ca unele violenţe de limbaj electoral, dintr-o tabără politică sau cealaltă, să aibă şi un efect contrar”, a observat Ilie Bolojan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!