Bolojan e şef dar sunt probleme

66Comentarii
Bolojan e şef dar sunt probleme
În PNL Oradea au apărut tabere de conflict. Mălan&Co. le-au arătat pisica lui Carp Octavian Dan.

Aseară, în prezenţa preşedintelui partidului, Crin Antonescu, liberalii orădeni şi-au ales conducerea. Din cei 568 de membri convocaţi, s-au prezentat la Filarmonica de Stat Oradea 337 de liberali. Pentru funcţia de preşedinte Ilie Bolojan a fost unic candidat, fiind ales cu 322 de voturi valabil exprimate şi 15 voturi nule. Voturile nule se pot considera voturi „anti” Bolojan. Acest aspect e de la sine înţeles, de vreme ce pe buletinul de vot pentru preşedinte era înscris doar numele primarului de Oradea. Pentru a fi considerat votat, alegătorul liberal orădean trebuia doar să-i încercuiască numele…
32 de candidaţi s-au înscris pentru cele 14 poziţii din Biroul Permament al PNL Oradea. Primii patru votaţi au devenit automat vicepreşedinţi ai PNL Oradea. În ceea ce priveşte modalitatea de vot pentru Birou, alegătorii au intrat în cabina de vot unde, de pe lista cu 32 de nume, au încercuit 14. S-au considerat valide şi buletinele cu mai puţin de 14 nume încercuite. A fost anulat însă votul celor care au încercuit mai mult de 14. În cele din urmă, s-au constatat doar două voturi nule.

Carp şi Dan au (s)căzut

De remarcat succesul avut de avocatul Mircea Mălan care, în urma votului de miercuri seara, devine cel mai popular liberal orădean, după Ilie Bolojan. Mălan a obţinut cele mai multe voturi (260), devenind primul vicepreşedinte al organizaţiei, în ciuda faptului că funcţia de „prim-vice” nu există… Mircea Mălan e fostul candidat liberal pentru Camera Deputaţilor din Colegiul 9 Oradea Centru – Est, fiind întrecut în 2008 doar de candidatul UDMR, Csuzi Istvan. Mălan, Liviu Andrica (organizatorul alegerilor – nr.), Florica Cherecheş şi Ioan Tau sunt noii vicepreşedinţi ai PNL Oradea.

Nu poate fi trecut cu vederea numărul mic de voturi obţinut de viceprimarul Gheorghe Carp – 135 de voturi – care a intrat în Birou abia de pe poziţia a treisprezecea. Surprinde şi dizgraţia în care a căzut liderul consilierilor locali PNL, Octavian Dan. Acesta nu numai că nu a prins Biroul Permanent. Mai mult, a devenit doar al cincilea membru supleant, cu 107 voturi! Se poate spune că cei doi sunt oamenii lui Bolojan, care i-a promovat intensiv atât înainte, cât mai ales după alegerea sa în fruntea oraşului. Carp a fost „uns” viceprimar de Bolojan, iar Tavi Dan a devenit şeful aleşilor locali PNL.

Voturile puţine primite de aceştia îl ating prin ricoşeu şi pe primarul Ilie Bolojan, în ciuda faptului că, în ceea ce-l priveşte în mod direct, acesta nu a avut deloc probleme în ceea ce priveşte susţinerea din partea colegilor…

Carp şi „talibanii”

Întrebat de JB cum îşi explică susţinerea slabă de care s-a bucurat în rândul liberalilor orădeni, viceprimarul Carp s-a arătat convins că liberalii vechi nu îl prea simpatizează. Faptul că Gheorghe Carp nici nu s-a prezentat la alegerile de miercuri seara spune tot. Era încă în Spania… „Nu mi-am făcut campanie deloc. Eu nu sunt în PNL ca să fac carieră, ci să fac treabă. Mălan, de exemplu, e de 14 ani în partid şi ce-a făcut? Cupşa a fost preşedintele organizaţiei municipale şi n-a făcut nimic. PNL era la 6%… Probabil că nu convine că acum se face treabă”, a spus Carp, supărat că „talibanii” PNL l-au împins puţin mai în spate.

Celălalt mare perdant moral al alegerilor din PNL Oradea e Octavian Dan. Liderul grupului consilierilor locali orădeni ai PNL nici măcar nu a fost ales în Biroul Permanent! Dan a fost abia al nouăsprezecelea ca număr de voturi! Mai diplomat ca şi Carp, Octavian Dan s-a limitat să spună că, probabil, colegii de partid s-au arătat nemulţumiţi de activitatea sa din ultima perioadă. „S-a format o anumită majoritate, care şi-a impus punctul de vedere”, a spus Dan, exclus din jocurile liberalilor din jurul lui Mircea Mălan.

Octavian Dan nu a uitat să precizeze că, totuşi, în calitatea sa de consilier local va putea participa la şedinţele BPM. Doar că nu va avea drept de vot.

Revanşa tinerilor

O altă explicaţie pentru scorul slab al celor doi – Carp şi Dan – e faptul că nu au fost susţinuţi de tinerii liberali, ştiut fiind conflictul acestora cu Rareş Zbucea, liderul studenţilor liberali. În ceea ce-l priveşte pe Tavi Dan, el a avut şi o problemă de natură zonală. Nu i-a convins pe colegii din cartierul său – Nufărul – să renunţe la candidatură, în favoarea lui. Astfel, voturile pentru candidaţii rezidenţi în Nufărul s-au împrăştiat…

Rezultatele votului pentru alegerea BPM Oradea sunt:

1.Mălan Mircea – 260 voturi

2.Andrica Liviu – 226 voturi

3.Cherecheş Florica – 220 voturi

4.Tau Ioan – 203 voturi

5.Manea Mihai – 184 voturi

6.Cupşa Ioan – 175 voturi

7.Budurean Cristian – 169 voturi

8.Domocoş Laviniu – 169 voturi

9.Vulcu Daniel – 158 voturi

10.Câmpan Ioan – 154 voturi

11.Lascu Sebastian – 147 voturi

12.Negrean Daniel – 145 voturi

13.Carp Gheorghe – 135 voturi

14.Raţiu Popescu Anca – 124 voturi

Supleanţi :

1.Ciocan Andrada – 116

2.Chipurici Marius – 114

3.Nica Romeo – 114

4.Oros Claudiu – 113

5.Dan Octavian – 107

CĂLIN CORPAŞ



66Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor