Detonarea păcii sociale este unul dintre cele mai nocive efecte ale negocierilor PSD-UDMR din Parlament, prin care social-democraţii ar fi primit voturi pe moţiunea contra premierului Grindeanu, iar ceilalţi drepturi sporite pentru minoritatea maghiară, consideră preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan. Acesta acuză toate aripile PSD de iresponsabilitate, dovedită prin modul în care au suspendat guvernarea ţării până la finalul războiului intern. „Orice ţară care prosperă are o bună guvernare, ori ei au distrus guvernarea României. Avem un premier agăţat de funcţie fără să aibă sprijin politic. E şi asta o premieră democratică! Chiar dacă moţiunea nu ar trece, dl. Grindeanu nu va demonstra că are sprijin politic, criza va continua. Va demonstra doar că Dragnea nu reuşeşte să îşi facă o majoritate, atâta tot”, susţine Bolojan, apreciind prezentul guvern ca un nonsens fără perspective.
Foarte bun, foarte prost
Bolojan găseşte mult prea abruptă evoluţia relaţiei Dragnea – Guvern – Grindeanu: „Este anormal ca după câteva luni, după ce ai ieşit săptămânal să explici cât de bun e guvernul şi care îi sunt performanţele, să vii să îţi demolezi propriul guvern. Încă nu s-a mai întâmplat aşa ceva. E o premieră care depăşeşte puterea de înţelegere şi acceptare a mediului de afaceri extern”.
Pace scânteietoare
În opinia sa, însă, un efect pervers al evoluţiilor din aceste zile este „dinamitarea păcii sociale” dintre majoritatea română şi minoritatea maghiară:
„Comportamentul lor de azi deteriorează relaţiile dintre comunităţile română şi maghiară. Orice s-ar spune, orice ar recunoaşte sau nu liderii UDMR şi PSD, e vorba de un troc politic. Unii obţin nişte modificări legislative care nu sunt în regulă, iar ceilalţi vor să îşi ia votul pentru dinamitarea lui Grindeanu”. Apreciază că roadele unei negocieri de acest gen, în aceste condiţii, nu au cum să dureze: „Problema majoră pe termen lung este tensiunea indusă între români şi maghiari, mai ales în Ardeal. Drepturile care se obţin pentru minorităţi trebuie să evolueze într-o formă care nu jigneşte majoritatea, că altfel nu rezistă şi iscă reacţii de respingere din partea majorităţii, care e bruscată, nefiind pregătită. Apoi, unul dintre motivele de discordie, pentru care nu s-au înţeles, este că măsurile propuse nu erau dublate de obligaţia implementării, sub sancţiune. Neaplicându-se acele măsuri, apar nemulţumiri din partea comunităţilor maghiare”, e judecata liderului liberal.
Acceptabil
„Eu sunt primarul municipiului Oradea şi am responsabilitatea termenilor. Am fost şi ieri la un eveniment care ţine de comunitatea maghiară şi am spus foarte explicit că există un respect faţă de aceasta pe care orice primar din Oradea trebuie să îl aibă. Noi respectăm ziua maghiarimii, an de an participăm la evenimente. Dacă se mai dă şi o zi liberă pe lângă celelalte multe oferite în ultimul timp, e foarte bine, nu e nicio problemă. Sunt, deci, nişte lucruri pe care noi le acceptăm, care pot fi puse pe tapet. Dar sunt lucruri care se pare că ies din limitele Constituţiei”, a declarat el, exemplificând cu „Bacalaureatul diferenţiat”, „modificarea Legii Educaţiei” sau „interzicerea modificării limitelor administrativ-teritoriale dacă scade ponderea minorităţii”.
„A negocia şi ce nu se cuvine a fi negociat, ceea ce nu poate fi cedat, pentru o miză nesemnificativă, arată un comportament anormal, iresponsabil. De dimineaţă, Orban a procedat corect când i-a cerut lui Grindeanu demisia de onoare, pentru a lăsa criza fără mobilul negocierilor inflamabile”, susţine Bolojan.
Acesta apreciază că toată agitaţia din Capitală „arată cât e de disperat Dragnea”, „se pare că nu ies bine adunările, faptul că amână votul de miercuri arată că nu au voturi suficiente”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!