Bolojan vrea să fie ales în fruntea PNL Oradea

9Comentarii
Bolojan vrea să fie ales în fruntea PNL Oradea
Primarul Ilie Bolojan şi-a anunţat miercuri candidatura pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale PNL Oradea, ce va avea loc miercuri, 24 februarie. Bolojan conduce şi acum organizaţia din postura de preşedinte interimar. În februarie anul trecut, edilul-şef al Oradiei a preluat ştafeta de la deputata Lucia Varga. Aceasta din urmă fusese aleasă deputat în colegiul 3 Aleşd, considerând, astfel, că nu se poate ocupa aşa cum trebuie de organizaţia orădeană a PNL.

„Am decis să candidez din cel puţin două motive: pe de o parte întrucât sunt primarul municipiului Oradea şi este logic să candidez, iar pe de altă parte pentru că am o obligaţie morală faţă de colegii care m-au susţinut în activitatea de primar”. E declaraţia de miercuri a primarului Ilie Bolojan, care îşi justifica astfel candidatura pentru şefia PNL Oradea.

În afară de Bolojan nu se cunoaşte un alt nume pentru şefia PNL Oradea, însă candidaturile pot fi depuse până înainte cu 24 de ore de alegerile de miercurea viitoare.

Alegerile pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Oradea şi pentru Biroul Politic (15 sau 17 membri – încă nu s-au hotărât) vor avea loc miercuri, 24 februarie. Aseară urma să aibă loc Adunarea Generală PNL Oradea, unde actualul Birou Politic avea sarcina de a-şi prezenta raportul de activitate. De asemenea, Biroul Politic urma să-şi depună mandatul, astfel încât membrii săi să nu fie implicaţi în desfăşurarea alegerilor pentru desemnarea viitorului Birou.
Şi-au anunţat candidatura pentru Biroul Politic PNL Oradea atât viceprimarul Gheorghe Carp cât şi liderul consilierilor locali PNL, Octavian Dan. Carp a afirmat că nu ţine morţiş să devină şi vicepreşedinte PNL Oradea, deoarece, spune el, deja calitatea de membru al Biroului Politic i-ar permite să ia parte la luarea deciziilor.

Alţi liberali fruntaşi…

În PNL, calitatea de vicepreşedinte al unei organizaţii locale o pot avea doar membrii aleşi ai Biroului Politic al respectivei organizaţii, aceştia devenind vicepreşedinţi în ordinea voturilor primite la alegerea în Biroul Politic al organizaţiei. Practic, primii patru aleşi în Biroul Politic devin automat vicepreşedinţi ai acestui for. Favoriţi pentru aceste poziţii sunt viceprimarul Gheorghe Carp şi consilierii locali Octavian Dan, Florica Cherecheş şi Ioan Cupşa. Un alt pretendent pentru poziţia de vicepreşedinte ar fi avocatul Mircea Mălan. Acesta din urmă nu e ales local. A fost însă candidatul PNL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 9 Oradea – Centru. Deşi practic un candidat „no-name”, Mălan a fost atunci cel mai votat candidat român, fiind depăşit la mustaţă de udemeristul Csuzi Istvan (24,07% la 23,9%).

CĂLIN CORPAŞ



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor