Bombe detonate la Mierlău

Bombe detonate la Mierlău
Mierlău – Pirotehnicieni din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)„Crişana” au distrus azi pe Păşunea Mierlău muniţia neexplodată asanată în judeţul Bihor din iulie anul trecut.

„În fiecare an avem între 45 şi 50 de intervenţii pentru asanare de muniţie neexplodată. Muniţia găsită este depozitată sub pază şi când se adună mai multă se aduce aici şi se distruge. Proiectilele se aşază într-o groapă adâncă de un metru şi jumătate, iar deasupra lor se aşază explozibilul şi se acoperă cu pământ ca să nu se împrăştie. Dacă este nevoie se pot face chiar două sau trei astfel de acţiuni de distrugere pe an”, explică colonelul Nicolae Petruţ, şeful Serviciului Protecţie Civilă.

„Luăm toate măsurile de siguranţă pentru a evita accidentele. Am ales drept locaţie o păşune, pentru că se poate supraveghea uşor. Pe timpul acţiunii se pun posturi de pază, se opreşte circulaţia, iar pe o rază de 600 de metri se îndepărtează animalele şi nu se permite nimănui accesul”, spune şi căpitanul Viorel Hodişan, ofiţer specialist.

În cadrul acţiunii au fost aruncate în aer 21 de proiectile, 11 bombe, 31 de grenade (unele chiar din perioada Primului Război Mondial) şi peste 150 de cartuşe şi alte elemente de muniţie. Muniţia a fost descoperită în timpul lucrărilor agricole, a demolărilor sau pe timpul lucrărilor de schimbare a canalizării, în diferite localităţi din judeţ. Cele mai multe intervenţii au avut loc în Oradea, unde au fost găsite trei proiectile, două bombe, şapte grenade şi 33 de cartuşe.

„În Bihor nu am găsit în ultimii ani depozite mari de muniţie, doar cazuri izolate. Majoritatea au o vechime mare şi încărcături active şi se pot întâmpla şi accidente. Din fericire, în judeţul nostru nu am avut asemenea cazuri. Oricum îmbucurător este că oamenii ne cheamă ori de câte ori găsesc ceva. Odată am fost chemaţi să ridicăm un proiectil, care s-a dovedit a fi de fapt o contragreutate, dar este bine că oamenii ne cheamă”, mai spune colonelul Nicolae Petruţ.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase