Borbely scapă iarăşi de DNA Oradea

2Comentarii
Borbely scapă iarăşi de DNA Oradea
Ambasada SUA şi Comisia Europeană au în atenţie decizia Camerei Deputaţilor de a-l „imuniza” pe Laszlo Borbely.

Ambasada SUA a precizat, joi, la solicitarea MEDIAFAX, cu referire la decizia de miercuri a Camerei Deputaţilor de a respinge cererea de încuviinţare a urmăririi penale a lui Laszlo Borbely, că „unul dintre principiile de bază ale democraţiei este că toţi oamenii sunt egali în faţa legii”.

Misiunea diplomatică a reamintit, totodată, că nu comentează cazuri individuale. Reacţia Ambasadei SUA survine după ce, miercuri seară, un oficial al Comisiei Europene a precizat, pentru MEDIAFAX, referindu-se la decizia Camerei Deputaţilor, că Executivul de la Bruxelles va monitoriza îndeaproape evoluţiile.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, acum două săptămâni, cererea Procurorului general de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul lui Borbely.

Borbely contraatacă

Fostul ministru al Mediului – Laszlo Borbely a apreciat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că redeschiderea dosarului său privind începerea urmăririi penale, printr-un simplu denunţ, reprezintă „un abuz clar” din partea unor procurori.

„Stimaţi colegi, sunt perfect de acord că justiţia trebuie să-şi facă treaba şi în mod independent, dar, după părerea mea, acest autodenunţ, în urma căruia nu au fost verificate minimele informaţii constituie, trebuie să o spun, un abuz clar din partea unor procurori şi e vorba de persoane, de activitatea unei întregi instituţii. În acest caz, pentru a nu apărea peste noapte sute de asemenea denunţuri, cred că trebuie să luăm în considerare ceea ce prevede Constituţia, pentru a nu permite asemenea abuzuri”, a spus Borbely.
El a susţinut, în timpul dezbaterilor din Cameră privind cererea de începere a urmăririi sale penale, că o cerinţă importantă pentru redeschiderea unui dosar este apariţia unui element nou, „indicii temeinice”, în acel dosar şi a apreciat că acest lucru nu s-a întâmplat în cazul lui.

Borbely a arătat că dosarul său, pentru care se decisese NUP în 2014, a fost redeschis pe baza unui autodenunţ.

„Nu cer altceva, decât în spiritul libertăţii de conştiinţă a elementelor prezentate, să judecaţi dacă sunt întrunite sau nu elementele constitutive ale redeschiderii acestui dosar care a fost închis prin neînceperea urmăririi penale în ianuarie 2014”, a precizat Laszlo Borbely.
El a făcut aceste precizări după ce a mai spus că a studiat imunitatea parlamentară din 28 de ţări ale UE şi că „în 25 de ţări este o imunitate mai puternică pentru parlamentari decât în România”.

Borbely a arătat că este „un veteran” al Parlamentului şi că, după 1989, oamenii şi-au câştigat dreptul la libertate, adăugând că sloganul care circula după Revoluţie „Nu vă fie frică!” este valabil şi astăzi.

„Nu poţi să construieşti o societate construită pe frică”, a adăugat Borbely, în faţa deputaţilor.

Acuzaţiile DNA Oradea

Procurorii DNA Oradea au decis, pe 5 ianuarie, revocarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, iar în Camera preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a confirmat soluţia, astfel că dosarul lui Borbely în care este suspectat de trafic de influenţă a fost redeschis.

Anchetatorii au suspiciuni că, în 2011, Laszlo Borbely, atunci ministru al Mediului şi Pădurilor, ar fi primit de la Ioan Ciocan, administrator al unei firme, foloase necuvenite în valoare de 80.952 de lei, constând în renovarea şi utilarea unui apartament, pentru a-şi exercita influenţa asupra unor funcţionari de la AN „Apele Române”, în vederea determinării acestora să favorizeze firma la licitaţii organizate prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.

Borbely mai este suspectat şi că, în 2011, ar fi primit de la administratorul unei alte firme, Anton Petru Molnar, foloase necuvenite în valoare de 112.199 de lei, constând în reamenajarea şi extinderea unui imobil aparţinând acestuia, pentru a interveni la funcţionari de la AN „Apele Române” să favorizeze firma la licitaţii organizate prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.

De asemenea, tot în 2011, Laszlo Borbely ar fi primit de la administratorul a două societăţi comerciale suma de 50.000 de euro, pentru a sprijini firmele administrate de acesta să obţină lucrări în domeniul gospodăririi apelor şi să încaseze contravaloarea lucrărilor executate.

Sursa: Mediafax



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor