Brazii vor costa între 60 şi 90 de lei

Reactualizat la:
2Comentarii
Brazii vor costa între 60 şi 90 de lei
Românii încep să nu mai fie interesaţi de brazii româneşti. Vânzătorii ambulanţi din pieţe vor comercializa pomi aduşi din Olanda şi Danemarca. În judeţul Harghita direcţia Silvică va recolta aproximativ 60.000 de brazi.

Iar preţul pomilorde Crăciun va fi între 60 şi 90 de lei. Reprezentanţii direcţiilor silvice recunosc că brazii din import sunt de calitate superioară faţă de cei tăiaţi din România, singurul dezavantaj fiind preţul. Tocmai pentru că nu sunt la mare căutare, de la noi vor fi tăiaţi mai puţini copaci ca în anii trecuţi.

Ca să evite tăierile ilegale,Direcţia de Control Silvic , poliţia şi Jandarmeria vor spori controalele în zonele montane dar şi în pieţe. Brazii cu provedeclaraţie nienţă legală se identifică prin sigilii. Şi importurile vor fi controlate. Pomii aduşi din Uniunea Europeană trebuie să aibă actele de provenienţă din statul din care au fost aduşi, iar pentru cei recoltaţi din afara Uniunii comercianţii trebuie să aibă o vamală de import.

Cei care nu respectă legea privind comercializarea brazilor riscă amenzi de până la 3.000 de lei.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor