Bretele rutiere și pasaj pietonal subteran, la girația de pe Calea Aradului

De Cristina Ghilea
13Comentarii
Bretele rutiere și pasaj pietonal subteran, la girația de pe Calea Aradului
© Foto: PMO
În cursul anului viitor urmează câteva amenajări în zona girației de pe Calea Aradului, spre supermarketurile din zonă, pentru fluidizarea traficului rutie și pentru realizarea unei căi de acces pietonal sau pe bicicletă.

Până în ianuarie ar urma să se lucreze la partea de proiectare a lucrărilor iar implementarea s-ar face până la sfârșitul anului, spune primarul Ilie Bolojan.

„La ieșirea din oraș, cele două bretele care sunt pentru viraj înspre dreapta, deci tot ce este în dreapta ieșirii înspre Arad, sunt în cea mai mare parte realizate. Acum am demarat lucrul la cel de-al doilea proiect, la bretelele care sunt în partea stângă a drumului care asigură ieșirea către Arad. Acolo va fi un complex de proiecte, vor fi trei proiecte: o bretea care va permite viraj dreapta venind dinspre centură și intrând pe Calea Aradului, fără așteptare în girație, a doua bretea este cea care va permite intrarea dinspre Arad și viraj dreapta spre centură, de exemplu spre Leroy Merlin, fără așteptare în girație și un lucru important pe care am considerat că trebuie să-l asigurăm cu aceste lucrări este o legătură pietonală între stația de tramvai care va fi amenajată imediat lângă Peța și zona comercială Era Shopping”, a declarat edilul.

Foto: PMO Foto: PMO ©

Un proiect pentru realizarea bretelor rutiere din zonă a mai fost prezentat de municipalitate în cursul acestui an. Noutatea, acum, constă din completarea acestuia cu accesul pietonal și velo. Aleea pietonală și pentru bicicliști va subtraversa atât cele două bretele cât și actualul pasaj.

Subtraversarea va fi amenajată exact pe amplasamentul pe care în momentul actual există o subtraversare gândită pentru scurgerea apelor, având în vedere că apele au fost redirecționate. În acest fel, cei care doresc să ajungă în zona Era Shopping Park cu bicicleta sau pietonal, o vor putea face fără să se mai intersecteze cu zona pe care mașinile o traversează.

Studiul de fezabilitate al lucrării va fi finalizat până în data de 15 ianuarie 2019, municipalitatea propunându-și executarea lucrărilor până în toamna anului viitor.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor