Brokerii acuza: Patriciu a manipulat bursa!

1Comentariu
Brokerii acuza: Patriciu a manipulat bursa!
BUCURESTI – Asociatia Brokerilor invinuieste Rompetrol ca luni, 27 august, a furnizat cu intirziere informatiile privitoare la tranzactia cu KazMunaiGas si ca astfel ar fi manipulat Bursa de Valori Bucuresti.

Potrivit Asociatiei Brokerilor, care reuneste 65 de persoane, Rompetrol Group
NV., firma detinuta de Dinu Patriciu si care a vindut 75% din pachetul de actiuni
catre KazMunaiGas, a informat cu o intirziere considerabila Bursa de Valori
Bucuresti asupra tranzactiei.

Dinu Patriciu declarase ca informatia a fost trimisa catre Bursa de Valori
luni dimineata la ora 11.00, insa brokerii il contrazic.

Acestia spun ca bursa, prima institutie care ar fi trebuit instiintata de vinzarea
grupului si care, daca ar fi avut informatia, ar fi suspendat orice tranzactie
cu titlurile celor trei societati tranzactionate detinute de Rompetrol Group
NV., a aflat abia luni la prinz, de pe canalele de televiziune.

Acestea au transmis luni, la orele prinzului, conferinta de presa in care Patriciu
anunta vinzarea pachetului de 75% de actiuni. Brokerii afirma, in comunicatul
de presa, ca informarea oficiala a fost remisa bursei de catre Rompetrol abia
luni seara.

In plus, acuza principalii actori ai bursei, contractul a fost semnat vineri,
24 august, iar regulamentul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM)
prevede ca instiintarea bursei trebuie facuta in 24 de ore de la momentul la
care au survenit modificarile in structura actionariatului. „Chiar daca
erau zile libere, Rompetrol putea instiinta bursa si simbata, si duminica“,
afirma Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor.

Din comunicat mai reiese ca persoanele informate din vreme in privinta tranzactiei
au avut timpul necesar, luni dimineata, pentru a cumpara ieftin actiuni, cu
scopul de a le revinde ulterior scump. Aceasta deoarece aprecierea titlurilor
Rompetrol Rafinare (RRC) era de asteptat.

Datele privitoare la tranzactiile din 27 august confirma ipoteza. „Aceste
suspiciuni sint intarite si de variatia semnificativa a pretului RRC in intervalul
de la deschiderea pietei in 27 august si pina la suspendarea de catre BVB a
acestor titluri (ora 13.22 – n.r.), in vederea difuzarii informarii catre participantii
la piata“, afirma conducerea Asociatiei Brokerilor in respectivul comunicat
de presa.

Potrivit datelor oficiale publicate de BVB, tranzactiile cu titluri Rompetrol
Rafinare, una dintre cele trei societati ale Rompetrol BV prezente pe bursa,
au atins luni niveluri neintilnite atit ca volum al pachetelor tranzactionate,
cit si din punctul de vedere al cresterii inregistrate.

Astfel, actiunile rafinariei erau cotate luni la 13.22, ora suspendarii de
la tranzactionare, la 0,1120 lei, in urcare cu 14,29% fata de deschiderea de
dimineata. In ultimele doua saptamini, majorarea maxima intr-o sedinta a fost
de 6%.

Volumul tranzactiilor a fost luni de5 milioane de lei, in conditiile in care,
de la jumatatea lunii curente, cel mai mare volum zilnic a fost de 3 milioane
de lei. Daca temerile brokerilor se adeveresc, aceasta inseamna ca o persoana
care a cumparat luni dimineata titluri in valoare de 5 milioane de lei, citeva
ore mai tirziu, la ora inchiderii, a obtinut un cistig de 700.000 de lei.

Profitul poate fi si mai mare daca persoanele care au cumparat ieftin asteapta
cresterile prognozate de brokeri pentru urmatoarea perioada ale valorilor actiunilor
celor trei societati Rompetrol listate la bursa.

Calendarul prezentat de BVB arata ca luni, la ora 13.22, a fost decisa oprirea
tranzactiilor cu RRC, din cauza cresterii ridicate, care atingea aproape 15%.
La ora 13.48, Rompetrol a trimis bursei un comunicat de presa in care anunta
achizitia, insa raportul curent cerut prin lege nu a fost trimis decit seara,
la ora 18.43.

Asociatia Brokerilor a solicitat Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM)
demararea de urgenta a unei investigatii asupra tranzactiilor cu actiuni ale
SC Rompetrol Rafinare SA efectuate pe 27 august 2007.

„Solicitarea Asociatiei Brokerilor are la baza ingrijorarea in legatura
cu modul in care informatia privind achizitia de catre KazMunaiGaz a 75% din
The Rompetrol Group NV., actionar majoritar al SC Rompetrol Rafinare SA, societate
listata pe piata reglementata, administrata de SC Bursa de Valori Bucuresti
SA, a fost adusa la cunostinta investitorilor din piata de capital“, spun
brokerii.

Acestia cer, in scopul asigurarii protectiei investitorilor, suspendarea tranzactionarii
simbolului pina la finalizarea investigatiei.

„Rompetrol a indus in eroare investitorii deoarece vorbeste in comunicat
despre valoarea la care este evaluata compania, unii putind sa inteleaga ca
aceasta este si valoarea tranzactiei. Unii chiar s-au apucat sa calculeze cit
face o actiune, ceea ce este fals. Rompetrol nu trebuia sa dea nici o valoare
a companiei sau, daca o facea, sa spuna valoarea tranzactiei“, ne-a declarat
Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor. Acesta adauga ca, prin demers,
brokerii doresc sa consolideze „integritatea pietei de capital din Romania
si cresterea increderii investitorilor de buna-credinta in Bursa de Valori Bucuresti“.

Cresterile titlurilor au pus pe ginduri si CNVM. Institutia de control a pietei
de capital a decis analizarea tranzactiilor efectuate la BVB cu actiunile emitentilor
Rompetrol Rafinare, Rompetrol Well Services si Rompetrol SA Bucuresti in zilele
de 24 si 27 august 2007.

„Hotarirea a fost luata ca urmare a faptului ca luni, 27 august, pretul
actiunilor in cauza a crescut intr-un interval extrem de scurt, de numai 20
de minute, pina la limita la care, daca bursa nu ar fi suspendat tranzactionarea,
sistemul ar fi oprit automat aceste operatiuni“, afirma conducerea CNVM
intr-un comunicat remis ieri presei. Aceasta a refuzat sa precizeze daca Rompetrol
a respectat toate conditiile cerute de legislatie privitoare la anuntarea tranzactiei.

Compania condusa de Dinu Patriciu nu este in fata primelor acuze de acest fel.
Stabilirea si mentinerea artificiala a pretului actiunilor Rompetrol, in prima
zi de tranzactionare a acestora la bursa, in 2004, s-au aflat printre acuzatiile
formulate de procurori impotriva lui Patriciu la inceputul anului trecut.

Mai precis, acestia au afirmat ca un imputernicit al omului de afaceri, un
trader al SSIF Alpha Finance SA, Collin Hart, reprezentantul unei companii cipriote,
Saltville Ltd., fostul ministru Sorin Pantis si altii au pus la punct si au
fost implicati in mecanisme de control al preturilor pe bursa. In final au fost
avantajate unele persoane apropiate conducerii Rompetrol care au reusit sa cumpere
ieftin si sa vinda scump actiuni ale companiei.

Calendarul tranzactiilor in 27 august

La jumatate de ora de la inceperea sedintei au loc primele tranzactii importante.
In 18 tranzactii sint cumparate 4,7 milioane de actiuni ,ceea ce ridica pretul
de la 0.0980 lei pe actiune la 0,1 lei.

Pina la ora 11.00, in citeva tranzactii mai importante sint achizitionate alte
6,5 milioane de actiuni pretul mentinindu-se la 0,1 lei. La acest moment, la
nici o ora de la deschiderea bursei s-a atins un nivel de peste 10 milioane
de titluri care, in alte sedinte, nu a fost inregistrat in intreaga zi.

Doar o treime din tranzactii, respectiv putin peste o suta, au fost efectuate
pina la ora 13.00 la care presedintele Rompetrol, Dinu Patriciu, a anuntat prin
canalele de media achizitia facuta de KazMunayGas. Restul de 200, de valori
mai mici ,au fost facute intre orele 13.00 si 13.22 la care au fost suspendate
tranzactiile.

Doar citeva au privit tranzactionarea unor pachete de peste un milion de actiuni,
ceea ce arata un comportament prudent al brokerilor obisnuiti.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor