Bronz în Turcia pentru lotul de box

Bronz în Turcia pentru lotul de box
TURCIA – În perioada 8-13 mai, lotul naţional de box a participat la turneul Internaţional Ahmet Comert din Turcia unde a câştigat o medalie de bronz la categoria 60 de kg prin Florentin Niculescu.

Acest lucru nu-i dezamăgeşte pe oficialii echipei, care au urmărit un alt obiectiv la acest turneu. La acest minicampionat mondial au participat 38 de ţări, iar România s-a clasat pe locul 12.

“Noi ne-am atins obiectivele privind pregătirea sportivilor şi valoarea lor în acest moment, suntem mulţumiţi”, a spus Vasile Cîtea, vicepreşedinte FR Box.

“Noi am făcut faţă onorabil turneului şi sperăm ca în continuare sportivii să meargă bine şi să pregătim calificările pentru Olimpiadă care vor fi la Mondialele din Chicago”, a precizat Grigore Bondavali, antrenor.

“Sunt foarte mândru că am putut câştiga câteva meciuri în acest turneu. Îmi va prinde foarte bine pe viitor şi mă gândesc la mai mult”, a susţinut Florentin Niculescu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase