Bronz la Jocurile Francofoniei

Atletul orădean Edwárd Sebestyén s-a situat pe locul III la săritura în înălţime. Cei trei atleţi de la CSU Oradea prezenţi la ediţia din acest an a Jocurilor Francofoniei au avut evoluţii excelente.

Ispán Andrea a obţinut medalia de argint în proba feminină de săritură în înălţime, iar Borsi Imre s-a situat pe locul VI la săritura în lungime, stabilind cel mai bun rezultat al său din acest an, cu 7,56 m. Ultimul orădean intrat în concurs a fost săritorul în înălţime Edwárd Sebestyén, care a obţinut şi el o performanţă remarcabilă. „Edu” a cucerit medalia de bronz cu rezultatul de 2,20 m, care constituie un nou record personal şi judeţean. Sebestyén a fost întrecut doar de Moustafa Raifak (Franţa), cu 2,24 m, şi de Kwaku Boateng (Canada), cu 2,20 m (cu un număr mai mic de încercări). Cei trei atleţi orădeni sunt pregătiţi de antrenorii Mariana şi Vorgil Preda.

 „Sebestyén a reuşit un rezultat formidabil, care dovedeşte că nu şi-a spus încă ultimul cuvânt în atletism. El a fost la un pas de abandonarea sportului în acest an, din cauza dificultăţilor de ordin financiar. Din fericire, Edu a revenit cu succes, un mare merit în relansarea carierei sale avându-l noul director al DSJ Bihor, Ionel Bungău. Acesta a reuşit să-i găsească un serviciu, atât lui Edu, cât şi Andreei Ispán”, ne-a declarat antrenorul Virgil Preda. În vârstă de 28 de ani, Edwárd Sebestyén are la activ un palmares foarte bogat, cu 13 titluri naţionale la diferite categorii de vârstă (juniori I, II, III, şi tineret).

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !