Bronz pentru România

OPAVA – Echipele naţionale de juniori şi de senioare ale României au ocupat locurile III la Campionatele Mondiale de fotbal-tenis desfăşurate în Cehia. La juniori, echipa pregătită de salontanul Georgel Bobiş s-a clasat pe locul III în toate cele trei probe de concurs, simplu, dublu şi triplu.

Echipa a fost formată din jucătorii Dorian Olteanu, Acs Krisztian (ambii Tengo Salonta), Lucian Purice, Răzvan Ungureanu (Comexim R Lupeni) şi Alin Bălan (Petrom Ploieşti). Naţionala feminină a României, antrenată de fostul campion mondial Florin Purice, a cucerit, de asemenea, medaliile de bronz la simplu, dublu şi triplu. Din lot a făcut parte şi Luminiţa Iacov, fotbalistă la Motorul, alături de Dorina Păuna, Monica Todea, Rodica Chiar, Adelina Coşa, Paula Vasiliu şi Anamaria Ghergheli.

Biris Teodor



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase