BT vrea să fie lider pe segmentul IMM

BT vrea să fie lider pe segmentul IMM
ORADEA – Hotel Continental din Oradea a găzduit miercuri al treilea eveniment organizat de Clubul Întreprinzătorului Român. Conceptul de Club al Întreprinzătorului Român a fost introdus pe piaţă de Banca Transilvania (BT).

„Clubul Întreprinzătorului Român (CIR) este destinat tuturor membrilor comunităţilor antreprenoriale. Până acum 3.500 de companii au ales să se înscrie în club, 104 dintre acestea fiind din firme bihorene. Clienţii BT se bucură de un statut aparte, primind gratuităţi sau discount-uri la serviciile oferite de club”, a declarat Ionuţ Pătrăhău, director general adjunct al BT.

Sub egida CIR au avut loc, în acest an, în 44 dintre cele mai importante oraşe din ţară, peste 85 de acţiuni de training organizate de colaboratori externi, conferinţe şi evenimente susţinute de specialişti ai Grupului Financiar BT.

Tema conferinţei de ieri, susţinută de Ionuţ Pătrăhău, la care au participat 78 de clienţi, a fost: „Management strategic. Alegeri şi sacrificii”. „E un lucru de anvergură, nu o glumă. Împărtăşim din experienţa noastră celor care au nevoie de asta”, a precizat directorul general adjunct al BT. Acesta a adăugat că până la finalul anului 2007, BT vrea să devină banca numărul unu pe segmentul IMM în România.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase