Bucium lansează album la Moszkva

De Camelia Busu
Reactualizat la:
Bucium lansează album la Moszkva
„Mioriţa” este un material conceptual, al doilea album de studio al formaţiei bucureştene.

În noua emisiune Playground cu Adrian Despot şi Hefe, de la Rock FM, cei doi propuneau ca ascultătorii să îi ajute să realizeze un ghid cu cluburile din România unde se ascultă sau se cântă rock. Cu siguranţă Moszkva nu trebuie să lipsească din acest ghid când vine vorba de Oradea.

În lunile care urmează se anunţă o listă serioasă de concerte la Moszkva, cu lansări de album sau de single, spre bucuria comunităţii rock orădene şi nu numai.

Primii care îşi vor prezenta noul material discografic, „Mioriţa”, sunt cei din formaţia Bucium, o trupă rock cu influenţe folk, ambiental și metal simfonic, caracterizată prin folosirea a două viori alături de chitară, bas, tobe, instrumente tradiționale și voce. Concertul lor va avea loc pe 27 octombrie, de la ora 20.

Toate materialele Bucium au rădăcini în mituri și legende, însă versurile și muzica sunt compoziții originale. „Mioriţa” este cel de al doilea album de studio din cariera formaţiei, un disc conceptual la care au lucrat aproape 20 de ani. Cântecele incluse pe acest album au fost compuse în perioada 1999-2003 având ca teme mitul mioritic şi mitul marii treceri.

Majoritatea pieselor sunt inspirate din poezii populare bănăţene, îmbinând legendele și basmele românești cu o muzică introspectivă, spirituală, adusă într-o notă contemporană. Ascultându-le eşti purtat în lumi fantastice, experimentând doruri, temeri, iubiri ce au încercat sufletele unor oameni care au trăit acum multe sute de ani şi pe care le-au aşternut în versuri.

Andi Dumitrescu, liderul şi vocalistul de la Bucium, a precizat într-un interviu că vor avea cu ei albumul la toate concertele trupei, până în luna decembrie, amânând lansarea în magazine tocmai pentru a-l oferi fanilor „în exclusivitate şi în întâietate”. „Mioriţa” este un material de colecţie, un CD de tip vinil însoţit de 14 ilustraţii create de artistul Radu Damian.

Următoarele concerte:
– Sâmbătă, 4 noiembrie, ora 19:00, concert Bucovina & NOR
– Miercuri, 15 noiembrie, ora 19:30, concert Days of Confusion (lansare album Yin&Out). Invitaţi: Reverse The Moment
– Duminică, 19 noiembrie, ora 20, concert Pinholes (lansare single ”Liliac”)
– Sâmbătă, 25 noiembrie, ora 20, concert Altar
– Duminică, 26 noiembrie, ora 20, concert Dirty Shirt

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !