Bucurie rezervata la USL Timis, dupa victoria de la alegerile parlamentare

De A. Strugariu
Reactualizat la:
Bucurie rezervată la sediul PSD Timiş după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor
Bucurie rezervată la sediul PSD Timiş după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor
Bucurie rezervată la sediul PSD Timiş după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor de la alegerile parlamentare. Social-democraţii şi liberalii au urmărit rezultatele sondajelor separat, fiecare formaţiune în propriul sediu la Timişoara, dar liderii şi câţiva dintre candidaţii PNL s-au deplasat apoi la PSD.

„Cred că este o echipă care merită să fie în Parlament şi eu am convingerea că am câştigat toate cele 14 colegii, aşteptăm să vedem dacă ele se concretizează şi în mandate în toate cele 14 colegii, este o victorie care vine să consolideze ceea ce a însemnat 10 iunie, când am câştigat alegerile locale în judeţul Timiş”, a declarat preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor.

Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, care a sosit la sediul PSD după difuzarea rezultatelor sondajelor, a explicat că preferă să-şi manifeste bucuria rezervat până va vedea rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare.

„Cred că după aceste alegeri – vom vedea după ce vom avea rezultatele oficiale – Traian Băsescu nu îşi va mai putea permite să îşi bată joc de poporul român aşa cum a făcut-o până acum. Cred că acest vot reprezintă şi un semnal de încheiere cu securismul în România. Traian Băsescu şi ai lui de fapt au fost ultimii exponenţi ai comunismului şi securismului în România. Trecem peste asta, este o bucurie pentru noi acum. (…) Suntem încrezători că în momentul în care vom avea rezultatele oficiale vom putea să ne manifestăm bucuria pe ceva concret. Deocamdată vreau să mă menţin rezervat”, a afirmat Robu.

Oricum, colegul său de uniune Titu Bojin i-a felicitat deja pe toţi candidaţii USL, declarându-se convins că aceştia vor ajunge în Parlament.

Liderii PSD, PNL, PC și UNPR Timiș au desfăcut deja șampania pentru a sărbători victoria.

Citeste si: Bucurie retinuta la sediul PNL Timis



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !