Buget aprobat la Petroşani

Petroşani – Consiliul Local al municipiului Petroşani a aprobat bugetul pentru acest an, în cadrul acestuia fiind prevăzută finanţarea mai multor lucrări de investiţii apreciate ca importante pentru comunitatea locală.

Potrivit sumelor aprobate de consilierii locali, în acest an vor fi executate lucrări de reparaţii şi modernizări la străzile din Petroşani în valoare de 1,6 milioane lei. De asemenea, în acest an se va moderniza centrul civic al municipiului, fapt pentru care în buget au fost cuprinşi 1,5 milioane lei.

Municipalitatea din Petroşani doreşte să încheie, în acest an, operaţiunile de introducere a gazului metan în blocurile de locuinţe din oraş. În acest sens, în buget au fost cuprinse sume în valoare de un milion de lei. Tot un milion de lei au fost alocaţi pentru investiţii în activitatea de salubrizare a municipiului.

Mihai Stan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !