Buget în creştere pentru sărbători

De Dan Birta
1Comentariu
21,6% dintre respondenţi vor oferi electronice drept cadouri
21,6% dintre respondenţi vor oferi electronice drept cadouri - © FOTO: D.B.
Peste 95% dintre români vor oferi cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă.


Bugetul alocat de români pentru sărbătorile de iarnă din acest an este în creştere faţă de anul trecut. Potrivit datelor studiului „Cumpărăturile de Sărbători”, realizat de MEDNET Marketing Research Center în mediul urban (orașe mari +100.000 locuitori, orașe mijlocii 30.000 – 100.000 locuitori și orașe mici sub 30.000 locuitori), o parte semnificativă a bugetului pentru sărbătorile de iarnă va fi destinată cumpărării produselor alimentare și nealimentare.

Astfel, locuitorii din urban vor cheltui, în medie, pentru produsele alimentare 766 de lei, iar pentru cele nealimentare 468 de lei. Persoanele care vor pleca de sărbători în excursii, sunt dispuse să aloce un buget mai mare decât cel din 2017 (835,52 lei faţă de 818,64 lei).

De asemenea, pentru ieșirile la restaurant, respondenții au mărit suma alocată față de anul trecut, la 312,04 lei faţă de 299,88 lei în 2017).

Cadouri

Și anul acesta procentul celor care intenționează să ofere cadouri de sărbători (Crăciun și Revelion) este 95,0%. Cele mai căutate produse sunt articolele de îmbrăcăminte – încălțăminte (57% dintre respondenţi), dulciurile (56,3%) sau jucăriile (50,2%). Cosmeticele şi parfumurile vor fi oferite de 47,5%, iar electricele, electronicele şi electrocasnicele de 21,8%.
Anul acesta, puțin peste o treime dintre respondenții din mediul urban și-au exprimat intenția de a cumpăra un brad natural de Crăciun.

Cei mai mulți dintre cei care nu vor cumpăra un brad natural (50,1%) își motivează decizia prin faptul că au deja unul artificial, în timp ce alţi 5,8% nu vor împodobi brad.

În ceea ce privește Revelionul 2019, 79,2% dintre respondenți intenționează să-l petreacă în țară, în timp ce numai 3,3% vor pleca în străinătate.

Dintre cei care vor rămâne în țară de Revelion, 78,6% vor petrece alături de familie, în propriile locuințe, 10,3% vor merge într-o stațiune, în timp ce 7,1% vor întâmpina noul an într-un club sau restaurant.

Procentul celor care vor ieși în aer liber (în centrul orașului) la trecerea dintre ani este de 4,0%.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor