Buget judetean rectificat pe drumuri

De Călin Corpaş
Popa (dreapta) se foloseşte de banii necheltuiţi de Ţîrle
Popa (dreapta) se foloseşte de banii necheltuiţi de Ţîrle
Consiliul Judeţean şi-a rectificat bugetul pe 2012 cu circa 2 milioane de lei noi. În plus, din aceşti bani, 749.000 de lei noi reprezintă sume noi alocate bugetului judeţean, pe filiera Direcţiei Generale a Finanţelor Publice – cota cuvenită judeţului Bihor din TVA.

Însă, în principal această rectificare este susţinută din banii care i-au rămas Consiliului încă de anul trecut! Aceasta doarece, în mod surprinzător, exerciţiul bugetar pentru 2011 s-a încheiat cu excedent la CJ Bihor. E surprinzător, în condiţiile în care în anii pre-electorali aleşii se străduie să finalizeze cât mai multe investiţii. Aşadar, să cheltuie cât mai mulţi bani, pentru a avea ce arăta electoratului în preajma alegerilor. Pare că fostul preşedinte al CJ Bihor, Radu Ţîrle, nu şi-a făcut calculele în această manieră, de vreme ce nu a reuşit să cheltuie toţi banii avuţi la dispoziţie…

O bună parte din aceşti bani se vor duce pentru modernizarea şi/sau asfaltarea unor drumuri de interes judeţean şi local. 1 milion de lei vor merge pentru modernizarea DJ 767B Tăşad – Copăcel Serghiş – DJ 767, iar 230.000 de lei noi pentru reabilitarea DJ 792A Beliu-Tinca-Leş”. 500.000 de lei merg pentru repararea daunelor produse de calamităţile naturale (alunecări de teren) la DJ 108I, între localităţile Bălnaca şi Bratca. 230.000 de lei au fost alocaţi pentru reabilitarea drumului DJ 108I Bucea – Bulz – Vadu Crişului, iar alţi 140.000 lei pentru modernizarea drumului DJ 797A Bicaciu – Ianoşda – DN 79. S-au alocat 172.000 de lei noi şi pentru cheltuieli de proiectare aferente proiectelor de modernizare ale drumurilor DJ 767D Vârciorog – DJ 764, DJ 709 Talpoş – limită judeţul Arad şi DJ191 Marghita – Tăşnad.

De la cultură, la şcoli

Pentru finanţarea acestor proiecte de infrastructură, s-a tăiat însă din alte părţi. Şi instituţiilor de cultură din subordinea CJ Bihor li s-au diminuat bugetele cu 107.480 lei, o parte din aceşti bani fiind alocaţi şcolilor speciale ce ţin de Consiliul Judeţean Bihor, pentru reparaţii şi igienizări. Aceasta deoarece s-a constatat că grupurile sanitare ale acestor şcoli se prezentau sub orice critică. 79.500 de lei noi au fost alocaţi şcolilor speciale pentru aceste lucrări necesare în noul an şcolar (CSEI Cristal, CSEI nr. 1 Oradea, Liceul Ioan Bococi, CJRAE).

În schimb, Teatrului Regina Maria i s-a diminuat bugetul cu 38.750 lei, Teatrului Szigligeti cu 36.800 lei, Filarmonicii cu 8.200 lei, Bibliotecii Judeţene cu 9.950 lei, Revistei Varad cu 7.480 lei, Revistei Familia cu 2.900 lei, Monitorului Oficial cu 2.300 lei. În schimb, s-a suplimentat suma alocată Muzeului Ţării Crişurilor cu 170.000 de lei noi, din cauza consistentei chirii, de 15.000 de euro, pe care Muzeul trebuie s-o plătească lunar către Episcopia Romano-Catolică. De altfel, în ultima şedinţă a CJ Bihor, de vinerea trecută, preşedintele Cornel Popa a fost mandatat să renegocieze cu romano-catolicii chiria pentru Muzeu, dat fiind că vechiul acord expiră.

S-au mai alocat 30.000 de lei noi din bugetul judeţului pentru reparaţii la subsolul clădirii unde îşi desfăşoară activitatea Revista Familia.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase