Bulgaria isi vinde flota maritima

Bulgaria isi vinde flota maritima
Consorţiul german KG Maritime Shipping a oferit 220 de milioane de euro pentru 70% din capitalul Navibulgar, compania maritimă de stat a Bulgariei, a anunţat, joi, agenţia bulgară de privatizare.

Grupul german a fost singurul care a licitat pentru Navibulgar. Înaintea ofertei din partea consorţiului german, analiştii estimau că valoarea contractului se va ridica la 250 de milioane de euro. Compania intenţionează să investească în Navibulgar 390 milioane de euro în următorii 10 ani.

Directorul executiv al agenţiei de privatizare, Todor Nikolov, spune că este o ofertă foarte bună şi că agenţia va pregăti un raport guvernului pe care îl va preda în două săptămâni, acesta urmând a decide dacă acceptă oferta sau nu.

Agenţia a anunţat că întreprinderile Essar Shipping & Logistics (India) şi Chartworld Shipping Corporation (Grecia) au depus şi ele dosar pentru a participa la licitaţie, dar nu au îndeplinit cerinţele impuse.

Spre deosebire de Bulgaria, care obţine bani din înstrăinarea flotei, demnitarii români „au pierdut”, una câte una, navele din proprietatea statului.

Cazul “Flota” a devenit, deja, celebru. Expertiza în acest dosar a început în 2004, la ordinul Parchetului Naţional Anticorupţie. Au fost cercetate 80 de persoane, printre care şi Traian Băsescu, acuzate că au înstrăinat 16 nave, în valoare de 275 milioane de euro.

În prezent, toţi acuzaţii din dosarul „Flota”, mai puţin preşedintele statului, Traian Băsescu, au fost scoşi de sub urmărire penală. Potrivit şefului DNA, partea din dosar referitoare la Băsescu este disjunsă. Soluţia procurorilor s-a bazat pe faptul că expertiza nu constată vreun prejudiciu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !