Bunuri confiscate în vamă

Componente pentru calculator în valoare de aproape 40.000 lei noi au fost confiscate de poliţiştii bihoreni de frontieră. Miercuri în Punctul de Trecere al Frontierei Salonta s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul maghiar Gyorgy M. (29 ani).

Acesta conducea un autoturism VW înmatriculat în ţara vecină. La control frontieriştii împreună cu reprezentanţii Autorităţii Vamale au găsit în autoturism componente de calculatoarea în valoare de aproape 40.000 lei noi.

Componentele nu au fost declarate de maghiar aceste intenţionând să nu plătească taxele vamale. Pe lângă că a rămas fără marfă acesta a fost şi sancţionat contravenţional cu suma de 1.000 lei noi.  

 

Simona Drimbau