Burse studenţeşti în Franţa

Burse studenţeşti în Franţa
ORADEA – Studenţii interesaţi de bursele de studiu în Franţa au putut participa, la începutul acestei săptămâni, la o prezentare informativă susţinută în Aula Magna a Universităţii din Oradea.

Începută cu o scurtă ilustrare grafică a mobilităţii cadrelor didactice şi a studenţilor în ţările europene din ultimii şase ani, prezentarea a continuat cu realizarea unui cadru general al burselor. Ea a fost susţinută de Morgane Cadalen, responsabilă cu acest program al burselor în cadrul Serviciului de Cooperare şi de Acţiune Culturală, cu sediul la Bucureşti.

Studenţii orădeni au fost încurajaţi să se înscrie în programele de burse, fie că sunt înscrişi pentru licenţă, fie la masterat, deoarece atât Guvernul Francez, prin ambasada franceză din România, cât şi Guvernul Român acordă burse pentru această ţară.

„Aceste burse reprezintă un avantaj, deoarece studenţii beneficiază de un sistem universitar diversificat şi performant, pot obţine o diplomă internaţională, studiază într-o limbă internaţională, au posibilitatea unei palete extinse de alegeri şi beneficiază de o deschidere spre Europa”, a afirmat Morgane Cadalen.

Ofertă bogată
În funcţie de domeniul în care doresc să studieze, studenţii pot alege între peste 3.000 de instituţii de învăţământ superior din Franţa. Prezentarea a mai cuprins informaţii utile despre sumele primite în cadrul burselor, documentele care trebuie incluse în dosarul de participare, despre costurile lunare pentru chirie în Franţa, dar şi despre reducerile obţinute în cazul în care au un card de student sau apelează la serviciile de care pot beneficia studenţii cu venituri mai mici. Pentru o mai bună promovare a învăţământului francez, Agenţia EduFrance este cea care se ocupă de tipărirea şi distribuirea unor broşuri informative, pentru a facilita astfel fluxul de studenţi.
În Franţa, totalul studenţilor străini este de 265.000, românii fiind a zecea parte din naţionalităţile reprezentate. Un caz particular îl reprezintă Dijonul, unde românii sunt majoritari.
Mai multe informaţii pot fi aflate la adresele morgane.cadalen@diplomatie.gouv.fr, www.ambafrance-ro.org şi www.edufrance.fr.

Denise Strete



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase