Bursele din întreaga lume îşi revin

Bursele din întreaga lume îşi revin
Autorităţile federale şi Congresul american poartă discuţii asupra unui “plan de amploare”, pentru a ajuta băncile să scape de activele care şi-au pierdut valoarea.

Zvonurile despre acest plan au revigorat, joi, bursa de la New York, al cărei indice a crescut cu 3,85%. Bursele asiatice s-au înscris în aceeaşi tendinţă de creştere accentuată.

Preşedintele Bush şi-a exprimat joi îngrijorarea pentru situaţia pieţelor financiare şi a promis măsuri care să redea încredere investitorilor şi să stabilizeze bursele. Banca centrală americană, a anunţat că va colabora cu guvernul şi cu Congresul pentru a soluţiona criza şi a repune în mişcare economia.

Potrivit presei, Administraţia ar putea reedita o operaţiune din anii ’80, când sute de case de economii au dat faliment. Statul a creat, atunci, o structură care a răscumpărat, cu fonduri publice, activele neperformante. Aceasta este, însă, doar una din opţiunile avute în vedere.

Primele ştiri despre intervenţia guvernului au readus joi optimismul pe Wall Street, unde cursurile au înregistrat, spre finalul şedinţei, o creştere fără precedent în ultimii ani. Autorităţile financiare au luat şi alte măsuri menite să readucă încrederea investitorilor. Rezerva Federală a anunţat că va injecta pe pieţele financiare 180 miliarde de dolari, în urma unui acord cu băncile centrale din Europa, Japonia şi Canada.

La Londra a fost interzisă temporar o formă de speculaţie bursieră care mizează pe scăderea cursurilor, iar la New York a fost deschisă o anchetă pe aceeaşi temă. Se bănuieşte că speculaţiile de acest gen au favorizat prăbuşirea acţiunilor unor mari instituţii bancare. Şi guvernul german anchetează o altă afacere neplăcută. O bancă de investiţii cu capital de stat a transferat 300 de milioane de euro băncii Lehman Brothers, cu foarte puţin timp înaintea falimentului acesteia. Evident, banii au fost pierduţi. Conducerea băncii germane vorbeşte de o “eroare tehnică” dar ministrul finanţelor a ordonat o anchetă amănunţită.

sursa:Antena 3



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase