Bush: veto la legea retragerii din Irak

Bush: veto la legea retragerii din Irak
SUA – Preşedintele american George Bush şi-a exercitat dreptul de veto faţă de un proiect de lege al Congresului, care ar fi obligat Casa Albă să înceapă retragerea trupelor americane din Irak.

În scurtul anunţ făcut privind opoziţia sa faţă de lege, George Bush a afirmat că orice calendar pentru retragere ar fi o recunoaştere a eşecului şi că un astfel de gest ar fi iresponsabil. Bush s-a opus unei legi care accepta finanţarea operaţiunilor militare americane în Irak şi Afganistan cu 124 miliarde de dolari, sub condiţia anunţării unui calendar precis al retragerii.

Potrivit proiectului de lege, sprijinit în Congres de doar patru republicani, retragerea ar fi urmat să înceapă cel mai devreme la 1 iulie şi să se încheie până la 31 martie anul viitor. Bush i-a invitat la Casa Albă pe liderii celor două camere ale Congresului, pentru discutarea paşilor următori.

Cel mai probabil, democraţii din Congres vor încerca să anuleze prin vot veto-ul prezidenţial.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase