Buzău: Un mort şi zece răniţi, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat

Buzău: Un mort şi zece răniţi, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat
Zece persoane au fost rănite, iar una a murit, luni, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe DN2 E85, în apropierea localităţii buzoiene Oreavu.

Zece persoane au fost rănite, iar una a murit, luni, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe DN2 E85, în apropierea localităţii buzoiene Oreavu, primele date indicând că accidentul s-a produs din cauza exploziei unui cauciuc.

Din primele informaţii de la faţa locului, zece persoane au fost rănite după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat, iar un pasager aflat în acelaşi autovehicul a murit, printre cei zece răniţi fiind şi şoferul.

Persoana care a decedat era dulgher, avea în jur de 55 de ani, iar în acelaşi microbuz se afla şi ginerele său care a scăpat cu câteva leziuni. Şapte dintre răniţi au ajuns la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, iar ceilalţi trei au leziuni uşoare, care nu necesită spitalizarea.

Datele preliminare ale poliţiştilor rutieri arată că accidentul de pe DN2 E85, din afara localităţii Oreavu, s-a produs din cauza exploziei unui cauciuc, maşina în care se aflau 11 oameni ieşind de pe carosabil şi răsturnându-se în afara părţii carosabile.

Microbuzul aparţinea unei firme de construcţii care avea lucrări în judeţul Dâmboviţa, iar muncitorii erau din localităţile limitrofe oraşului Râmnicu Sărat. Potrivit poliţiştilor, autovehiculul în care se aflau oamenii nu era un microbuz de transport persoane, ci o dubă amenajată cu scaune de bucătărie.

La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia pe DN2 E85, în punctul în care s-a produs accidentul, se desfăşoară altrernativ pe un singur sens.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase