Ca să-mi adulmece averea (II)

Îl vizitam pe maestrul Radu Enescu la spital, împreună cu dr. Maghiar Nelu, cel de la Zalău, şi cu verişorul său, ing. Lazăr Doru, sau separat de aceştia. Maestrul ne oferea nişte momente pline de humor, de parcă nu se întâmpla nimic în legătură cu sănătatea dumnealui.

Acum mi-a venit în minte o întâmplare dintre zeci asemănătoare. În biblioteca dumnealui, cu multe „tomuri brăcuite” şi alte sute de cărţi în ediţii speciale, maestrul îmi ţinea „lecţii”, vorbind, disparat, despre fel şi fel de probleme filozofice, foarte serios şi gesticulând cu degetul arătător către nasul meu, de parcă n-aş fi avut frunte!

Până când într-o zi s-a dat de gol. Măi, Davidene, ştii, de la o vreme trebuie să faci exerciţii de memorie, ca Iorgu Iordan, ca I.C. Parhon, ştii, s-a sclerozat de tot şi cerea coceni şi zdrenţe ca să-şi facă păpuşi, ca în vremea copilăriei… Mă, ce ajunge omul!… Şi m-am repezit şi eu: Adică dumneavoastră m-aţi găsit pe mine drept „obiect didactic”?! De ce nu faceţi asta în faţa oglinzii? Ce sunt eu, câine de companie?! Şi a urmat un râs prelung, şi iar: „Să te ia mama dracului!”…

Într-o zi mă pomenesc în salonul în care era internat, având un televizor mic, primit de la colonelul Ioan Ţepelea, poetul şi prozatorul. Era un meci, nu ştiu care… Mariana, verişoara dumnealui, întinsă pe un pat, cu picioarele bine puse la vedere, o femeie „sub patruzeci”, foarte bună de „încercat”, mă ia la rost şi la rosturi: „Dumneata ce cauţi aici?”. Atunci mintea mea înecată, dar temeinică, de ardelean, s-a făcut fulgerătoare şi i-am zis: Nu caut ce cauţi dumneata! Schizoida a priceput şi, cu tot felul de vorbe blânde, cu zâmbete îmbietoare, parcă a încercat şi a reuşit (am ajutat-o şi eu) să neutralizeze situaţia…

Mariana, verişoara maestrului, a izbutit ce şi-a propus. A cules ce se putea culege: în primul rând, valoroasa bibliotecă! L-am întrebat pe prietenul meu şi colegul de şcoală elementară dr. C. Stroenache, adică ne-am luat vorbele din gură: Ce s-a întâmplat, mă, cu biblioteca lui Radu mamii (că aşa îi ziceam noi, chiar pe faţă uneori…)?!… De aici pot urma o sută de semne de întrebare! Eu, mai târzior, am publicat în „Jurnal bihorean”, gândindu-mă la isprava Marianei, următoarea Pseudoterţină: Schizofrenul / nu pierde / trenul… Dar cu eseurile, în dactilogramă, ce s-o fi întâmplat, cu cele trei, despre presocratici?… Că bine – câineşte a adulmecat „individa”!…

Ion Davideanu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !