Caba se implică în cazul Sorinei de la Baia de Aramă

De Andreea Pintea
Caba se implică în cazul Sorinei de la Baia de Aramă
ARCD a sesizat Parchetul General, Ambasada SUA și misiuni diplomatice ale României în cazul Sorinei.

Asociația pentru Reformă Civică și Democrație a luat atitudine în cazul fetiței din Baia de Aramă „agresată cu ocazia unei așa-zise percheziții în cadrul unei proceduri de adopție internațională”, după cum transmite președintele ARCD, Samuel Caba.

„Am decis să sesizăm Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând o anchetă serioasă în acest caz. În nici o împrejurare și sub nici un pretext nu este permisă agresarea unui copil, mai ales atunci când este vorba despre o procedură de adopție. Pentru că la mijloc este și o familie de cetățeni americani, am sesizat atât Ambasada Statelor Unite la București, cât și misiunile diplomatice ale României în SUA pentru a se adopta măsurile care se impun pentru apărarea drepturilor micuței Sorina. Nu în ultimul rând, am decis să prezint personal acest caz revoltător opiniei publice americane cu ocazia vizitei pe care o întreprind în Statele Unite. Nu este permis nimănui să se joace cu sentimentele unui copil și să agreseze un copil, cu atât mai puțin unei reprezentate a Parchetului, care, considerăm și noi, alături de specialiștii în Drept, și-a depășit cu mult atribuțiile legale în acest caz. Așteptăm un răspuns urgent de la autorități pentru a soluționa acest caz și mai ales pentru a ne asigura de faptul că Sorina, micuța din Baia de Aramă, a depășit cu bine această experiență traumatizantă”, a mai spus Caba.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !